Premieră teatrală

Miracolul iubirii

Vasile PRUTEANU

Au trecut 116 ani de cînd marele poet al românilor „s-a dus să moară puțin” (M. Sorescu) și «Miracolul Eminescu» continuă să fie prezent. Opera sa e atît de sensibilă, de romantică, de superioară prin gîndire și grai, încît pare a veni din altă lume; dintr-o „lume ce gîndea în basme și vorbea în poezii /… dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei”. Fascinația versului eminescian a continuat să rămînă o permanență, neschimbîndu-se în ritmul diferitelor generații. Deasupra puterii sale creatoare, deasupra strașnicei sale măiestrii, exista în el acea grație, acel dar de a transforma în aur curat tot ce atingea – haruri întîlnite foarte rar în istoria artelor. De aceea, rămîne de peste un secol și jumătate geniul de referință al poeziei românești, în pofida înnoirii continue a stilurilor de creație, a formelor de expresie.
De-a lungul anilor, am văzut și ascultat sute de actori recitînd Eminescu. Covîrșitoarea majoritate erau expozitivi, superficiali, compunînd pe dinafară, nu trăind cu intensitate dimensiunea interioară a versurilor eminesciene. Cel puțin actrițele (copiind stilul plîngăreț al Leopoldinei Bălănuță) mi s-au părut totdeauna de o falsitate jalnică. De-abia Ion Caramitru și Ovidiu Iuliu Moldovan aduc tensiunea trăirilor la dimensiunea lor tulburătoare. Lucru încercat și de actorul Florin Crăciunescu, de la Teatrul Bacovia, în recitalurile anterioare, dar trădat de neputința interpreților pe care s-a bazat în distribuții. Ori, cum s-a văzut miercuri seara, este nevoie – pe lîngă talent – și de o muncă serioasă, de o suplețe expresivă ieșită din comun pentru a putea releva cu pregnanță frumusețea și adîncimea de gîndire a poeziei eminesciene. Spectacolul gîndit de Florin Crăciunescu pentru 15 iunie (ziua de aducere aminte despre poet) a avut, în sfîrșit, vibrația necesară unor reprezentații de calitate. Dacă el este un excelent recitator, de data asta, cu ajutorul actrițelor Eliza Noemi Judeu și Luiza Sarivan, a reușit să descopere adevărate universuri ale iubirii și infinitățile lor de adevăr. Cei trei interpreți – situați într-un decor simplu și aparent imobili fizic – nu joacă, ci izbutesc să fie pur și simplu. Puterea lor de sugestie a reușit să „umple material” spațiul de joc cu mulțimea sentimentelor. O adevărată relevare a „miracolului iubirii”. Cred că ni se demonstrează că romantismul (atît de mult apreciat și hulit în egală măsură) a fost, este și rămîne etern uman, că marile iubiri au existat de la începutul lumii și vor continua să existe cîtă vreme vor trăi oameni pe pămînt. Ca actor, Florin Crăciunescu a știut să coboare adînc în el însuși și să descopere acolo fiorul întrebărilor existențiale. La rîndul lor, Eliza Noemi Judeu și Luiza Sarivan au ridicat la stare de grație universul emoțiilor și al sentimentelor noastre, prin harul interpretării actoricești, prin delicata gradare și vibrație a vocilor. Actorii au fost emoțional susținuți și de o coloană sonoră de excepție, realizată de Emanoil Șerban cu o adîncă pricepere a îngemănării muzicii cu poezia.
Mai mulți spectatori – fascinați de modul cum regizorul a lăsat să se manifeste libere talentul și investitura pe care le-o acordă textul literar – l-au întrebat pe Florin Crăciunescu dacă a propus o nouă manieră de teatru poetic. Nu neapărat, a fost răspunsul. „Eminescu nu se recită cu trupul, ci cu sufletul și cu mintea. De aici și aparența de imobilitate. Important este să accentuezi cu rafinament uriașele rezerve expresive ale poeziei lui Eminescu, sensurile ei metafizice, să redescoperi armonia și rafinamentul rostirii în grai românesc”.
Apreciez acest nou recital Eminescu realizat la Teatrul Bacovia, cu atît mai mult cu cît astăzi se citește puțină poezie. Chiar opera marelui nostru geniu intrînd într-un con de umbră, copleșită de actualitate, televiziune și internet. Dacă publicul de la premieră a fost unul select, m-aș bucura ca spectacolele următoare să fie urmărite de cît mai mulți tineri, de generațiile în formare. Ele vor duce mai departe flacăra sensibilității, a iubirii și a gîndirii specifice neamului românesc. Pentru că Eminescu a știut să ne reprezinte magnific pe această mare dimensiune a spiritualității noastre. ei”. Fascinația versului eminescian a continuat să rămînă o permanență, neschimbîndu-se î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!