Premii de excelență pentru cei mai buni elevi din Bacău

Administrator

Performanțele școlare obținute în acest an de cei mai buni elevi ai fiecărui liceu din Bacău vor fi răsplătite, în acest an, nu doar cu diplome, ci și cu bani. Chiar dacă nu sînt foarte mari, sumele pe care le vor primi acești elevi echivalează cu cele pe care alți colegi de-ai lor le-ar putea obține într-un an întreg din bursă. Este vorba de cîte 1.500 de lei noi, adică 15 milioane de lei vechi pe care liceenii performeri îi vor primi în săptămînile următoare din partea Consiliului Local Bacău. Inspectorul școlar general adjunct Mirela Berza spune că lista cuprinzînd numele celor 16 elevi a fost, deja, transmisă Primăriei Bacău. „Urmează să se stabilească doar data la care va fi organizată ceremonia de premiere”, mai adaugă Mirela Berza. Conducerile liceelor din Bacău au stabilit, după ce au aplicat criteriile stabilite de comun acord cu Inspectoratul Școlar Județean, că cei mai buni elevi pe care i-au avut în cursul anului școlar ce tocmai s-a încheiat au fost Laura Alexandra Nica de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Cezara Andreea Nica de la Liceul cu Program Sportiv, Elena Daniela Negru, de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, Cosmin Cipca, de la Liceul Teologic Romano-Catolic, Emanuela Alina Ilieș, de la Colegiul Economic „Ion Ghica”, Adriana Rotaru Marin de la Liceul de Artă „George Apostu”, Andrei Chilian de la Grupul Școlar de Ecologie și Protecție a Mediului „Grigore Antipa”, Mihaela Iuliana Marari, de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Bogdan Dumitrescu de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Adrian Zahariuc, de la Colegiul Național „Ferdinand I”, Olesea Ababii, de la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, Ana Maria Boghiu, de la Grupul Școlar „Mihai Eminescu”, Ion Diaconu, de la Grupul Școlar Industrial „Letea”, Dan Spulber, de la Colegiul „Henri Coandă” și Răzvan David de la Grupul Școlar „Grigore Tăbăcaru”. Inițiativa este o premieră pentru învățămîntul băcăuan. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.