Societatea Inventatorilor din România (SIR) a acordat ieri, 17 septembrie, premiile celei de a șaptea ediții a Salonului Creației Tehnice organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău. Premiile au fost înmînate de președintele SIR, Constantin Antohi. Marele Premiu (Grand Prix) și Cupa SIR au fost decernate în acest an, pentru invențiile prezentate în cadrul Salonului, inginerului Radu Marin, de la Institutul de cercetări pentru produse moleculare și membrane din București. De asemenea, Diploma de Excelență și medalia „Inventica” au fost acordate colaboratorului Ziarului de Bacău, prof. univ. dr. ing. Doru Ciucescu, pentru „Instalație și metodă pentru turnarea metalelor”.
Și Formul Inventatorilor din România a ținut să premieze participările la Salonul Creației Tehnice Bacău 2004. Distincțiile au fost acordate de președintele asociației, Ion Sandu, unul dintre mentorii Institutului Național de Inventică. de asemenea, „Cupa Forumului” a fost acordată celui mai tînăr inventator din România, participant la manifestarea e la Bacău, elevului oneștean de clasa a patra Bogdan Colpos. „Este – a precizat Ion Sandu – un copil inimos, a mers alături de mine la Moscova, pe un frig siberian grozav, dar a doua zi și-a prezentat excelent, singur, invențiile. Iar de la Moscova s-a întors cu două medalii de aur și o cupă de aur”. Diploma de Excelență a Forumului a revenit economistei Raluca Miron, pentru prezentarea Societății Rafo Onești la Expotehnica, Infotehnica și Salonul Creației Tehnice din acest an. Printre premianți s-au mai numărat inginerul Nicolae Surlaru, un maestru al soft-urilor, așa cum l-a recomandat Ion Sandu – pentru o realizare deosebită în domeniul cartografiei militare, inginerii Liviu Andreescu, Eugen Pintea și Valentin Moisă, din Moinești – pentru invenția „Stabilizator pentru fluidul de foraj”, firma Bio Net din Budapesta – pentru promovarea și dezvoltarea creativității științifice și tehnice, Maria Barabas și Mavolfi Levente – pentru promovarea produselor Bio Net. Un premiu a revenit celui mai efervescent creator din cercetarea chimică românească prezent la Bacău, dr. Radu Marin (care cu această ocazie a devenit și membru de onoare al Forumului Inventatorilor și a primit Diploma de Excelență). O Diplomă de Excelență a fost acordată inginerului Martin Vicenze – pentru produsele de tip „detergent” utilizate în industria petrolieră, iar bucureșteanca Ecaterina Visănoiu a primit o diplomă de merit. (Petru DONE)
Lasă un răspuns