Centrul Internațional de Cultură „George Apostu” din Bacău a găzduit, ieri, la ora 17.00, ultima parte a Colocviilor Revistei „Ateneu”. Evenimentul, la care au luat parte oameni de litere, din toată țara, redactori ai unor reviste de cultură consacrate, a consemnat lansarea cărților „Istoria Literaturii române Contemporane” (1941 – 2000) de Alex Ștefănescu, și „Secolul Bacovia” de Mihai Cimpoi, dar și premierea celor mai buni oameni de litere. Astfel, „Premiul special al juriului” a fost acordat criticului literar Alex Ștefănescu, „Premiul pentru întreaga activitate” a fost decernat scriitorului Sergiu Adam, „Premiul pentru proză” a revenit lui Mircea Aldulescu, „Premiul pentru poezie” a fost atribuit lui Aurel Pantea, „Premiul pentru istorie și critică literară” i-a fost dat lui Vasile Spiridon, iar „Premiul pentru promovarea culturii băcăuane”, lui Marin Cosmescu Delasabar. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.