Sute de băcăuani au ținut să-l însoțească pe preotul Negru pe ultimul drum în această viață. încă de la primele ore ale dimineții de sîmbătă, 18 decembrie, biserica „Sfîntul Ioan” a devenit neîncăpătoare. Credincioși sosiți din tot județul, dar și din ale părți ale țării, au vărsat o lacrimă la pierderea unui bun duhovnic și apreciat preot băcăuan, reprezentant al unei generații de teologi formați la școala de teologie românească interbelică și în focul celui de-al doile război mondial. „Un bun preot și un bun român”, după cum spunea preotul Popescu Toma, care a avut de înfruntat nu doar vitregiile unui război mondial, dar și pe cele ale regimului comunist, pe care nu l-a putut accepta, și din partea căruia a avut de suferit ani grei de temniță. Un sobor de patru preoți, în frunte cu preotul Ioan Ungureanu, parohul bisericii, au oficiat, cu începere de la orele 12.00, slujba specială de înmormîntare a preotului Cezar Negru, a cărui activitate misionar-pastorală s-a desfășurat, în ultimii 15 ani, la acest sfînt locaș. Toți cei patru slujitori ai altarului prezenți la înmormîntare, alături de familia preotului Negru, au prezentat personalitatea distinsului plecat în lumea de dincolo. A fost evocată viața sa, dragostea față de credincioși, zbuciumul și lupta sa pentru valorile creștinătății răsăritene. Apoi, ca-ntr-un adevărat peregrinaj, preoți și credincioși l-au însoțit pe preotul Negru spre Cimitirul „Central” din Bacău, unde a fost depus în jurul orele 14.30. După cum se știe, preotul Negru s-a stins din viață miercuri, 15 decembrie, la locuința sa din Bacău, în vîrst de 84 de ani. A fost rodul unei generații de înalți și distinși teologi români, a urmat cursurile Seminarul Teologic din Roman, și la Facultatea de Teologie din Cernăuți. A fost concentrat pe front în 1940, iar în 1944, a fost hironit preot. în anul 1945 a fost arestat de autoritățile comuniste și a fost trimis la Iași pentru a fi judecat la Curtea Militară, singura din Moldova. Vreme de opt ani, pînă la 5 martie 1953, a fost purtat pe la toate închisorile din țară. A slujit ca preot la Săucești și Gîrleni. Din 1990, preotul Negru a fost chemat și adus la Bacău, unde a slujit pînă la moarte. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.