Președinta Festivalului „Ti Amo” cere înfrumusețarea Casei de Cultură din Onești

Redacția Ziarul de Bacău

Lipsa banilor, caracteristică de bază a mai multor instituții oneștene, începe să afecteze tot mai mult Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești. Aceste lipsuri au fost sesizate și de Milvia Terzaghi, șefa relațiilor internaționale a Fundației „Antoniano Zecchino D’Oro” și președintă a Festivalului Internațional „Ti amo”, care a afirmat la ultima ediție a concursului: „Se impun cîteva schimbări de decor în această instituție. Trebuie să se facă ceva în acest sens, pentru că, după cum vedeți pe la astfel de concursuri, în fiecare an se fac anumite schimbări. Dacă ținem cont că, la Onești, acest festival a devenit o tradiție, este lesne de înțeles de ce fac o asemenea remarcă”.

Cum pînă la festival mai sînt doar cîteva luni, conducerea Casei de Cultură a început deja să caute sponsori. „Pentru început, încercăm să schimbăm cortina, ne spunea directorul instituției – Teodor Adobricăi. Numai că nu dispunem de cele aproximativ 80 de milioane de lei, cît ar face aceasta. De aceea, sîntem nevoiți să apelăm la sponsorizări sau donații, urmînd ca în schimbul acestei sume să le face publicitate partenerilor noștri, în timpul spectacolelor ce se vor susține la Onești”. În cei 38 de ani de activitate, cortina a fost schimbată doar o singură dată, în anul 1986.

Suma necesară ar putea depăși suma avansată de conducerea instituției, întrucît cerințele actuale impun folosirea unui material ignifug pentru dotarea unei săli de spectacole. (Tiberiu BĂȘTIC)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.