Ioan Bîrsan, din comuna Ghimeș-Făget, a înaintat o scrisoare deschisă președintelui Traian Băsescu pentru a fi ajutat să își primească înapoi o bucată de pămînt. Omul susține că are o hotărîre definitivă și irevocabilă de la instanță prin care este pus în posesie, dar primarul Vilmoș Gîrbea nu vrea să îi dea pămîntul. „Domnule președinte, dumneavoastră ați spus «Dați-mi un corupt din PD și eu îl mănînc. Vă aduc prima ofrandă pentru a vă potoli foamea de dreptate»”, se arată în scrisoarea omului. Din cauza acestui caz, pînă acum, Vilmoș Gîrbea a fost amendat de două ori în urma controalelor de la București, iscat la sesizarea lui Bîrsan. Primarul are de plătit pînă acum 400 de milioane de lei pentru că a tergiversat procesul de retrocedare a terenurilor. în ciuda acestor amenzi, Vilmoș Gîrbea se consideră nevinovat și susține că „nu pot retroceda o suprafață de pămînt, atît timp cît ea mai face obiectul unui proces aflat pe rolul instanței”. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.