Costul întreținerii pe luna noiembrie întrece pînă și cele mai pesimiste previziuni. Creșterea de 12 la sută a prețului gigacaloriei, respectiv de la 800.000 la 896.000 lei, nu este confirmată nici pe departe de costul căldurii furnizate luna trecută de CET. La multe asociații de proprietari, el a crescut cu aproape 50 la sută, la altele cu mai mult decît atît.
întreținerea, cît un salariu bun
La Asociația de proprietari 76, factura la energia termică furnizată în luna noiembrie este de 475 milioane lei. Anul trecut, în aceeași perioadă a fost de 309, 8 milioane lei. în consecință, tariful pe metrul pătrat de suprafață locuibilă a urcat de la 18.000 lei la 27.322 lei, la paușal. întreținerea unui apartament cu suprafața de 81,6 mp, cu șase persoane, ajunge la 3.396.000 lei, din care numai căldura este de 2.230.000 lei. Pentru altul, în care nu stă nimeni și are suprafața de 50,7 mp, numai căldura costă 1.410.000 lei. „Mi se pare exagerat de mult. în noiembrie anul trecut am plătit căldura 562.000 lei, iar acum trebuie să dau 1,1 milioane lei. în total trebuie să achit peste 1,5 milioane lei. Soțul meu are un salariu de 2,5 milioane lei. De unde să mai dăm atiția bani la întreținere?”, se plînge Maria Moldoveanu.
Și la Asociația de proprietari 50 lucrurile stau aproape la fel. Dacă anul trecut factura la căldură a fost de 420 milioane lei, acum ea a urcat la 586 milioane lei. Astfel, la paușal, costul pe metrul pătrat este de 30.213 lei față de 19.000 lei, în noiembrie 2003. în această asociație, întreținerea pe un apartament de 43 mp, în care locuiesc trei persoane este de 2.076.000 lei, la unul de 79 mp, 5 persoane – 3.624.402 lei, iar la altul de 67 mp, 2 persoane – 2.380.305 lei. Și mai mult vor avea de achitat locatarii din Asociația 26. Dacă în noiembrie 2003 factura la încălzire a fost de 252 milioane lei, în 2004 ea este de 404 milioane lei, întrucît, la paușal, metrul pătrat depășește 33.000 lei. Situația este și mai dramatică în Asociația 38. Aici, la paușal costul ajunge la 37.700 lei/mp. Prin urmare, pentru un apartament de 57 mp (două camere), în care stau două persoane, întreținerea se ridică la 2.832.000 lei, din care doar căldura este de 2.109.000 lei. întreținerea unui apartament de 75 mp (3 camere, două persoane) va costa 3.610.000 lei, din care încălzirea reprezintă 2.828.000 lei.
Necontorizații suportă toate pierderile
Cum era de așteptat, familiile care locuiesc pe o scară unde consumul de căldură nu este contorizat trebuie să scoată mult mai mulți bani din buzunar decît cele care stau pe una cu gigacalorimetru. în Asociația 50, cei contorizați plătesc 21.323 lei, 23.371 lei sau 23.639 lei, pe cînd cei ce nu beneficiază de gigacalorimetru la scară trebuie să achite 30.213 lei/mp. Și la Asociația 76, diferența este de 6-7.000 lei/mp, la Asociația 26, de pînă la 10.000 lei, iar la Asociația 38 chiar de 15.000 pînă la 22.000 lei.
„Este evident că, de fapt, consumul real este cel înregistrat de gigacalorimetru. în asociația noastră, din 27 de scări sînt contorizate pe căldură doar trei. Vă închipuiți cît ar încasa CET-ul dacă ar fi montat la fiecare gigacalorimetru! De aceea amînă contorizarea. I-am făcut o adresă ca să instaleze la toate scările și ne-a promis că după licitația achiziționării contorilor, din 22 noiembrie, vom fi primii pe listă. Acum ne duce pe cine știe cînd”, afirmă Dorina Duhalmu, administratorul Asociației 76. într-adevăr, în 22 noiembrie, CET a organizat licitația pentru achiziționarea gigacalorimetrelor necesare contorizării căldurii la toate scările, dar nu a stabilit cîștigătorul nici acum. Pînă la această licitație, locatarii care doreau puteau să instaleze pe cont propriu contorul de scară și își recuperau banii prin deducerea sumei din obligația de plată pe care o aveau la căldură. Acum, ei trebuie să aștepte ca furnizorul de energie termică să monteze contorii. Or, potrivit legii, CET are obligația să finalizeze contorizarea pînă la sfîrșitul anului 2005. O va face pînă în octombrie 2005, astfel că în această iarnă cei care nu sînt contorizați vor plăti în continuare la paușal. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.