E rost de făcut piața la Moinești
Primele zile ale acestei săptămîni au relevat o abundență de produse în piața agroalimentară centrală din Moinești. Pregătirile de toamnă ale cămărilor, dar și prețurile vizibil mai scăzute, față de perioada anterioară, au condus la un aflux mai mare de cumpărători. Astfel, kilogramul de roșii putea fi procurat între 0,4 și 0,7 lei. Prețul la ardeii grași se rotea în jurul a 1,3 lei/kg, iar al celor capia ajungea la 1,8 lei/kg. Un kilogram de castraveți se putea cumpăra cu un leu, iar gogonelele cu 0,5 sau 0,7 lei. Mai scumpi erau gogoșarii, ce ajungeau chiar la doi lei/kg. Vinetele și varza aveau același preț – 0,6 lei/kg., în timp ce prețul la ceapă era invariabil, respectiv 1,5 lei. Tot preț unic era afișat și la cartofi, adică un leu. Doritorii de struguri își putea potoli pofta achitînd între 1,5 și doi lei/kg, preț similar și în cazul prunelor sau merelor. în vîrful movilelor de pepeni verzi prețul afișat era de 0,2 sau 0,3 lei/kg. La raionul produselor lactate, producătorii atît din zona moineșteană, cît și cei veniți din Bistrița Năsăud, ofereau spre comercializare cașul de oaie și urda sub zece lei/kg. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.