La Grupul Școlar „Grigore Cobălcescu” din Moinești, 20 de elevi vor finaliza cursurile școlii de șoferi, în vederea obținerii permisului de conducere auto la categoriile B și C. Este vorba despre elevii din anul terminal al unei clase cu profil de mecanică auto din cadrul școlii profesionale și care, pînă în prezent, au efectuat aproximativ o sută de ore de instruire practică. „Au luat această inițiativă la începutul actualului an școlar, din dorința de a școlariza pe elevi și în altă meserie decît cea de bază, dar cu care are o strînsă legătură. Am refăcut poligonul auto, am amenajat o sală de legislație, iar cursanților le-am pus la dispoziție un autoturism Dacia și un autocamion. Gradul de pregătire al elevilor îl consider destul de ridicat, ceea ce mă face să sper că, la împlinirea vîrstei de 18 ani, majoritatea dintre ei va trece cu brio exaamenul pentru obținerea permisului de conducere. Cum inițiativa noastră o consider a fi reușită, am decis ca în viitorul an școlar și elevii din ultimul an ai profilelor electrician auto și de tinichigiu auto să urmeze cursurile de conducere”, ne-a declarat Stelian Ivan, directorul Grupul Școlar „Grigore Cobălcescu”. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns