Primăria Bacău a mai descoperit o modalitate de a-și crește încasările la buget, din banii Ministerului Muncii. Face acest lucru de trei ani, cu ajutorul terenului de pe I. S. Sturza 63, pe care este situat imobilul în care vor funcționa instituțiile Ministerului Muncii: cele care se ocupă de problemele pensionarilor, șomerilor sau familiilor sărace. „Pămîntul de sub noul sediu este concesionat din 2002 de la Primărie, pentru 40.000 RON anual. Contractul e legal, într-adevăr, însă imoral. De altfel, eu unul nu știu altă instituție publică aflată în situația asta”, spune Gheorghe Apostu, directorul Direcției de Muncă Solidaritate Socială și Familie Bacău. încercarea sa de a obține anularea taxei de concesionare s-a lovit de refuzul Primăriei, spune el, pe motiv că „taxa e impusă momentan de nevoia de bani la bugetul local”. Cu toate acestea, doar două alte instituții publice mai plătesc chirie Primăriei pentru terenurile pe care funcționează: Consiliul Județean și Inspectoratul General de Stat pentru Siguranța în Construcții. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.