Primăria Bacău verifică cererile pentru subvenții la căldură

Administrator

Centralizarea cererilor pentru subvenționarea agentului termic consumat în acestă iarnă încă nu s-a finalizat. Asta pentru că mulți băcăuni au completat incorect cererile și cei de la Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei Bacău au fost nevoiți să umble cu arcanul după ei, ca să-și pună la punct formularele. „Sînt peste 28.000 de cereri depuse pentru subvenționarea căldurii în acestă iarnă, dintre care 11.500 deținători de centrale termice de apartament, iar restul racordați la CET. Dintre acestea, peste 1.500 au fost completate greșit și de aceea a fost nevoie să îi contactăm pe titulari, să ne dea datele corecte, pentru a nu pierde facilitatea”, ne-a declarat Sorin Tănăselea, director la Direcția de Patrimoniu. Cele mai frecvente greșeli au fost cifrele din codul numeric personal, adrese incorecte, nume incorecte, cereri completate nelizibi sau lipsa CNP-ului la copii și înscrierea certificatului de naștere. Oamenii au fost contactați telefonic sau chemați la Primăria 2, pentru corectarea greșelilor, dar unii dintre ei nu au ajuns. în municipiul Bacău sînt 60 de persoane care, deși îndeplinesc condițiile ca să obțină subvenție la căldură, vor pierde facilitatea pe noiembrie. „Aceste persoane nu au venit să corecteze formularele prin care au cerut să fie ajutați la plata agentului termic și vor beneficia de facilitate din decembrie. Asta, deși au fost contactați de noi”, a mai spus Sorin Tănăselea.

Cîte două cereri de la aceeași persoană

Unii băcăuani au încercat să-i fenteze pe funcționarii Primăriei Bacău și au completat cîte două formulare de cerere a subvenției. Astfel, s-au descoperit cazuri cînd aceeași persoană cerea subvenție pentru două apartamente pe care le deține. „în această situație sînt peste 50 de băcăuani. Ei nu vor fi anchetați de poliție, situația fiind rezolvată la nivelul Direcției de Patrimoniu. Oamenii au fost chemați la noi și puși să renunțe la una dintre cereri”, a precizat directorul Tănăselea. Nu același noroc îl vor avea cei care au făcut declarații false, susținînd că au venituri mai mici decît în realitate. Prin sondaj, vor fi verificate cererile cu salariile înscrise în ele, de către o comisie formată din reprezenați de la Patrimoniu, Corpul de control al primarului, Poliția Primăriei și Serviciul Public de Asistență Socială. Cei depistați că au mințit vor fi anchetați de poliție. Primele cereri care vor fi verificate vor fi acelea ale băcăuanilor care și-au trecut venituri lunare zero. Deocamdată, la poliție nu s-a depus nici o sesizare de fals în declarații. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.