Primăria Corbasca s-a înnoit cu un computer de ultimă generație

Administrator

Centrul de Testare Acreditat ECDL „Constantin Brîncoveanu” și „Ziarul de Bacău” au îmbogățit patrimoniul comunei Corbasca cu un computer de ultimă generație. Norocosul reprezentant al acestei comune a fost Maria Muntianu, al cărei nume a fost extras din urnă în cadrul tragerii la sorți organizată ieri, după-amiază, la sediul „Ziarului de Bacău”. La extragere au participat toți cei 156 de candidați, care au finalizat cu bine examenele de instruire și specializare în domeniul informaticii a funcționarilor publici.
Precizăm că Grupul Școlar Preuniversitar „Constantin Brîncoveanu”, care este și Centru de Testare Acreditat ECDL efectuează cursuri privind instruirea și specializarea în domeniul informaticii a funcționarilor din județul Bacău, fiind prima instituție de învățămînt care a fost acreditată cu o clasă de analiști programatori, avînd deja începute cursuri de specializare cu Prefectura Bacău, primăriile din Moinești, Comănești, Dărmănești, Asău, Agăș, Ghimeș, Balcani, Palanca, Izvorul Berheciului și altele. Cursurile de perfecționare ECDL sau Permisul European de Conducere a Computerului, recunoscute în 130 de țări, pot fi urmate de orice persoană, testul final constînd în șapte examene a cîte 45 minute. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.