Circa 250 de persoane au luat cu asalt Primăria Onești, pentru a ocupa cele 50 de posturi scoase la bătaie pentru compartimentele de Salubritate și Spații verzi. Cei selectați pentru angajare vor afla răspunsul peste o lună și vor lucra pe post de necalificați. Solicitanții, sînt aproape toți șomeri. „Prin aceste noi angajări, vom mai reduce și din numărul șomerilor pe care îi avem în oraș”, a spus primarul Emil Lemnaru. însă nu protecția socială a fost motivul pentru care s-au înființat noile locuri de muncă, ci volumul mare de activitate la compartimentul Salubrizare, care colectează circa 600 tone de deșeuri pe an, precum și suprafața mare a spațiilor verzi, de circa 140 de hectare. Alte trei posturi, două de inginer de gradul I A și unul de referent de treapta I A, vor fi scoase la concurs pentru Secția transporturi, care s-a transformat în Serviciul de transport local, noua structură fiind aprobată în ședință a Consiliului Local Onești. (George MARTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.