Direcția Economico-Financiară a Primăriei municipiului Onești a scos la vînzare, prin licitație publică, patrimoniul unor societăți debitoare. Astfel, două spații comerciale aparținînd SC Lamida Impex SRL și SC Imora SRL, ambele din Onești, au fost scoase la licitație la prețul de evaluare al clădirilor situate pe B-dul Republicii, la nr. 53 și 66 A. În cazul ambelor imobile, acestea vor fi vîndute la cel mai mare preț oferit, care nu poate fi sub prețul de pornire al licitației. La licitație sînt așteptați ofertanții care vor depune dovada că nu au obligații fiscale restante la bugetul local și de stat.
După cum a declarat primarul municipiului Onești, Emil Lemnaru, „Primăria Onești are de recuparat sume foarte mari de bani de la debitori aflați în incapacitate de plată, cum ar fi SC Carom, aflată în faliment, SC Dodo SRL, cît și de la alte mari societăți comerciale din Onești: Rafo, Onedil SA și Tehnocin”. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.