Primarii bat pasul pe loc cu eliberarea titlurilor de proprietate

Redacția Ziarul de Bacău

• mulți primari n-au binevoit să vină nici la ședința de ieri a Comisiei Județene de Fond Funciar

Gheorghe Hură, secretarul general al Prefecturii, reprezentanții Direcției Silvice, Oficiului Județean de Cadastru și ai altor instituții s-au întîlnit ieri cu primarii din județ pentru a vedea ce au făcut pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Unii primari au demonstrat încă o dată că sînt departe de adevăr și că mai au mult pînă să ajungă la zi cu eliberarea titlurilor de proprietate.

Despre ignoranța primarilor a vorbit mai bine decît orice faptul că mulți dintre ei n-au venit la ședință. N-a fost prezent Adrian Solomon, primarul din Faraoani, dar nici cel din Ungureni, Vasile Bibire. Culmea este că la Ungureni lucrurile stau extrem de rău, în sensul că s-au eliberat foarte puține titluri și nici nu sînt semne că se va mișca ceva prea rapid. „Primarul este plecat la București”, l-a scuzat inginerul de cadastru pe Vasile Bibire în fața secretarului Hură. După aceea, inginerul a spus că din cele 636 de cereri analizate doar puțin peste 200 au fost date spre documentare tehnică. „În această perioadă am eliberat șapte titluri pe Legea 18”, a spus inginerul de la Ungureni, care după aceea a cerut să se reconstituiască dreptul de proprietate pentru consiliul local pentru o suprafață de 19 hectare de pădure din punctul Poenița.

Deși au fost chemați ieri să spună foarte clar cum și-au regîndit planul de acțiune pentru eliberarea titlurilor, primarii nu au venit nici de această dată cu lecțiile învățate. De exemplu, Alexandru Lovin, primarul din Negri, a început să se scuze că lucrurile s-au mișcat anevoios pentru că hărțile cadastrale nu erau puse la punct. „E drept, avem nerealizări”, a recunoscut, totuși, primarul Lovin, după care a început să înșiruiască ce și-a propus. „Domnu’ primar, la modul realizabil, măsurile sînt realiste?”, a întrebat Gheorghe Hură. „Aah, da, cred că pînă la urmă da. Dar avem încotro?”, a spus primarul convins doar pe jumătate. Ca să fie mai convingător, Lovin a spus că pînă acum a întocmit deja vreo 30 de fișe tehnice și mai au de eliberat circa 244 de titluri de proprietate.

Pentru că nu avea prea mulți sorți de izbîndă cu primarii și ceilalți reprezentați ai comisiilor locale de fond funciar, Gheorghe Hură a ținut să le explice primarilor că „reconstituirea dreptului de proprietate nu are culoare politică”. „E o răspundere angajată de fiecare primar în campania electorală. Avem probleme majore în 10% din comisiile locale, dar și acolo se cunosc lucrurile. Problemele sînt gestionate cumva, dar rămîne de văzut cum vom ieși din impas”, a afirmat secretarul Prefecturii. El le-a atras atenția primarilor prezenți că județul va fi împărțit pe zone, iar membrii Comisiei Județene de Fond Funciar vor analiza pe zone fiecare caz în parte. (Eduard ADAM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.