Deoarece condițiile meteorologice din ultimele zile pot conduce la producerea de inundații în județ, reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) de la Bacău i-au școlit, timp de două zile, pe cei 92 de primari din municipiile, orașele și comunele băcăuane. „Pe de o parte, am ținut să le prezentăm edililor legislația în vigoare care stipulează intervenția în regim de urgență și problemele ce țin de managementul de criză. Apoi am explicat pe parcursul celor șase ore cît a ținut ședințele de pregătire, care sînt principalele măsuri privind intervenția în cazul producerii de incendii, înlăturarea urmărilor calamităților naturale, a catastrofelor și cum putem preveni acestenenoriciri”, a explicat purtătorul de cuvînt al IJSU, lt.col.VolodiaTisescu. Ofițerul a precizat că s-a discutat cu fiecare primar în parte, vizavi de aplicarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor numărul 718/2005, care prevede înființarea la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale a serviciului de intervenție voluntară. Chiar dacă pe hîrtie toate planurile de acțiune și de prevenire a dezastrelor arată frumos, în realitate situația este cu totul alta. Asta în ideea în care, în mediul rural lucrurile sînt lăsate la voia întîmplării și sub ocrotirea lui Dumnezeu. Dacă în mediul urban se poate conta în caz de incendii sau dezastre pe subunitățile de pompieri și pe sprijinul ofițerilor de la Apărarea Civilă, la țară, pichetele de pompieri și punctele PSI sînt în cea mai mare parte din cazuri descompletate sau de decor. Primarii comunali au atras atenția autorităților cu privire la acest lucru. Spre exemplu, în comuna Livezi, primarul Ionel Costea a declarat că tot ce a ținut de primărie, legat de prevenirea dezastrelor, s-a făcut încă de anul trecut, dar în cazul unui incendiu de proporții, mizează tot pe ajutorul orășenilor. „Am dotat în primul rînd școlile cu pichete contra incendiilor, stingătoare și tot ce trebuie. în fiecare sat există cîte o grupă de cinci localnici care intervin în primă fază atunci cînd se produce un necaz, dar vă spun eu, nu ne putem pune cu Dumnezeu, nu ne putem măsura cu natura dezlănțuită”, a precizat edilul din comuna Livezi. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.