Primarii din județ se opun vînzării cabinetelor medicale către medicii de familie, în condițiile actualei legi. Aceștia sînt nemulțumiți că trebuie să scoată la mezat bunurile comunei, dar mai ales de faptul că peste cinci ani, medicii cumpărători ar putea face orice cu spațiile respective. „în numele Asociației Comunelor din județul Bacău vrem să facem o plîngere, la toate instituțiile statului, împotriva vînzării cabinetelor medicale”, a declarat Ioan Apostol, primarul comunei Filipești și președintele Asociației Comunelor din județul nostru. Cererea acestuia este pe palcul majorității pirmarilor din județ, dar pînă la formularea plîngerii s-a cerut de Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, un răgaz, pentru o întîlnire dintre primari și parlamentarii de Bacău. „Propun să organizăm această întîlnire pînă pe data de 10 decembrie și apoi, toate propunerile ce se vor ivi să stea la baza unui proiect de lege, pe care să îl inițieze parlamentarii de Bacău”, a susținut și Romeo Stavarache. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.