Primăria din Bacău va lansa mîine proiectul „Extinderea promotorului local – Agent de dezvoltare locală la nivelul Regiunii Nord -Est”. Proiectul are ca scop îmbunătățirea performanțelor administrației publice în domeniul planificării și gestionării fondurilor publice locale și indentificarea surselor de finanțare naționale și internaționale. Practic, în zece comune și orașe băcăuane va exista cîte un birou, unde lucrătorii vor avea ca singură misiune să caute pe Internet opt ore pe zi, să găsească și să acceseze fonduri pentru comuna sau orașul în care își desfășoară activitatea.
La acest proiect au dat o mînă de ajutor și Consiliul Județean Bacău, dar și Consiliul Județean Timiș. Cele 20.000 de euro pe care Primăria Bacău le va primi vor fi folosite pentru formarea rețelei de promotori, programul de instruire a acestora și pentru o vizită de lucru în județul Timiș. Tot din acești bani, birourile vor fi dotate cu aparatură electronică și mobilier, iar cu banii care rămîn se vor organiza seminarii în care se vor întîlni cei zece angajați.
Proiectul va fi lansat oficial mîine, la ora 11.00, în sala de conferințe a Prefecturii Bacău. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.