Primarul de Comănești face curățenie în oraș cu chitanțierul de amenzi

Administrator

Primăria Comănești a pornit o campanie de depistare și amendare a celor care nu respectă curățenia în localitate. Amenzi între 500 și 2.500 de lei noi îi așteaptă pe cei care aruncă diverse deșeuri pe jos. Atît poliția comunitară, cît și oameni ai primăriei s-au implicat în această acțiune care se desfășoară peste tot în oraș. Pînă acum, s-au dat peste 50 de amenzi, majoritatea fiind de cinci milioane de lei. De sancțiuni au avut parte chiar și angajați ai parcului Ghika, și polițistul comunitar care avea ca arie de desfășurare a activității tîrgul. în timp ce primăria executa un control la nivelul întregului oraș, s-a constatat că diferite ambalaje zăceau aruncate prin toată piața. Polițistul comunitar, luat la întrebări, a spus că n-are ce să le facă comercianților, asta în condițiile în care, pînă la acea oră, nu dăduse nici o amendă. în consecință, a fost „invitat” de primarul Viorel Miron să măture, împreună cu el, de o parte și de alta a tîrgului. La final, primarul l-a sfătuit să-și caute altă slujbă, mai compatibilă cu abilitățile sale. Polițistul în cauză și-a dat în final demisia. „Atît la intrarea în orașul nostru, cît și la ieșire scrie mare „Orașul Comănești”. Cînd o să scrie „Groapa de Gunoi Comănești”, atunci, poate, voi renunța să mai împart amenzi”, a declarat primarul Viorel Miron. (Doina TIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.