Primarul din Asău, acuzat că-și răsplătește votanții cu bolțari

Administrator

Ștefan Potoroacă, primarul comunei Asău, a fost reclamat la București că împarte bolțarii dați de Guvern pentru reconstrucția caselor celor care l-au votat. „Există o sesizare la Guvern, prin care primarul din Asău este acuzat că ar fi dat bolțarii pentru case pe alte criterii, însă reclamația nu a ajuns încă la noi, să fie cercetată”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Angela Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău și șefa directă pe linie politică a lui Potoroacă, ajuns primar din partea Partidului România Mare, spune că a cercetat situația și primarul nu se face vinovat de nimic. „Am vorbit cu primarul din Asău și lucrurile sînt clare. Lista cu sinistrații care au primit materiale de construcții a fost aprobată în Consiliul Local și, apoi, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Acești oameni primesc bolțarii, pentru că altfel ar fi caz penal”, ne-a declarat Angela Bogea. Ea mai spune că nemulțumirile vin din partea unor localnici ale căror case nu au fost trecute la capitolul „reconstrucție”, ci la „deteriorate” sau consideră că locuința lor a fost luată de bună, deși a fost afectată de inundații. „Lista a fost aprobată după evaluările de atunci și trimisă la București. Acum nu se mai pot face modificări”, a precizat vicepreședintele CJ Bacău.
Și primarul Potoroacă își susține nevinovăția și spune că poate veni orice control să îl verifice, deoarece el nu se face vinovat de nici o ilegalitate. „De la Guvern s-au dat cîte un metru cub sau doi de bolțari, pentru cei care au de reparat o cameră sau o anexă afectată de inundații. Bolțarii s-au repartizat celor ale căror case au fost afectate de inundații, în baza tabelelor și după evaluarea făcută de specialiști. în nici un caz nu i-am dat celor care m-au votat, că nu pot să știu eu ce persoană mi-a dat votul. Acesta este secret. Pentru reparații s-au acordat materiale de construcții pentru 38 de persoane”, ne-a declarat Ștefan Potoroacă. Deocamdată, la Asău nu s-a efectuat nici un control de vreo instituție îndrituită să verifice dacă bolțarii s-au dat sau nu cui trebuie, și nu pe criterii politice. (Claudiu TĂNĂSESCU)r și după evaluarea făcută de specialiști. în nici un caz nu i-am dat celor care m-au votat, că nu pot să știu eu ce persoană m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.