Primarul din Răchitoasa își face cimitir personal

Redacția Ziarul de Bacău

• el este singurul om din comună ale cărui rude își duc somnul de veci în cimitirul Bisericii „Sfîntu Gheorge” din satul Oprișești, în timp ce restul localnicilor își îngroapă morții la cîțiva kilometri depărtare

Locuitorii satului Oprișești din comuna Răchitoasa sînt obligați să-și ducă morții la groapă la cîțiva kilometri distanță, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, deși în centrul localității se găsește o altă biserică, care ar fi mult mai accesibilă. Oamenii spun că aici are voie doar primarul Ionel Zorilă să-și îngroape rudele și că preotul refuză să înmormînteze pe altcineva. Este vorba despre Biserica „Sfîntu Gheorghe”, construită la jumătatea secolului al XIX-lea de către Maria Zota, propriatara unei moșii de cîteva sute de hectare de pămînt și pădure. Pînă acum cîțiva ani, în cimitirul bisericii erau înmormîntați doar Maria Zota, preotul Petrache Mironescu și soția sa. „Acum cîțiva ani, Zorilă a început să-și înmormînteze rudele chiar în fața bisericii. Asta n-ar fi nimic, pe noi nu ne lasă și ne trimite la cealaltă biserică”, spune unul dintre vecini. Ceea ce deranjează însă mai mult este faptul că mormintele sînt situate la nici 20 de metri de o fîntînă de la care iau apă cîteva familii din zonă. Localnicilor le este frică să protesteze deoarece, spun ei, au fost amenințați de mai multe ori de către oamenii primarului. În replică, Zorilă recunoaște că și-a înmormîntat rudele aici, dar spune că nu a comis nici o ilegalitate. „Eu am apelat la firma Conimpuls, care a început modernizarea bisericii, tocmai pentru ca enoriașii să poată veni aici. Cred că totul este o înscenare făcută de cetățenii din zonă, cu care am un conflict legat de pămînt. Fiecare poate să-și îngroape morții unde vrea”, ne-a declarat primarul Zorilă. În ciuda așa-zisei renovări, biserica arată ca o ruină, în care preotul din comună a intrat pentru ultima oară acum cîteva luni, cu prilejul ultimei înmormîntări din familia Zorilă. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.