Primarul Ioan Răuță a fost pîrît printr-o adresă depusă la Prefectura Bacău că a făcut mai multe nereguli în comună. Adresa este semnată de un grup de 26 de cetățeni, nemulțumiți, după spusele lor, de modul în care primarul de Sascut înțelege să aplice legea, în favoarea lui. Sesizarea a fost depusă la Direcția Juridică a Prefecturii și urmează să înceapă verificările. „Noi am analizat sesizarea și la verificări vor fi cooptate mai multe instituții, în funcție de domeniul semnalat de oameni. Vom face verificări noi, Direcția de Finanțe, Poliția, Inspectoratul de Muncă”, ne-a declarat Mioara Manea, directorul Direcției Juridice din Prefectură.
Primul lucru reclamat de oameni este acela că, în perioada 2003-2004, la Sascut s-a balastat un drum și că licitația s-a atribuit pe ochi frumoși. „Oamenii susțin că lucrarea s-a atribuit fictiv firmei, că în acte apare că piatra a fost adusă de la cariera Burcioaia, aflată la peste 25 de kilometri de Sascut, dar în realitate era de pe teritoriul comunei. Ei mai spun că societatea a lucrat în acea perioadă și la vilele primarului Răuță din Berești și Sascut Sat”, a mai spus Mioara Manea.
Cetățenii mai arată în sesizare că toate cumpărăturile pentru primărie, de la produse de papetărie și pînă la cele pentru protocol, se fac de la magazinul sorei primarului. „Ei mai susțin că societatea Eurorin SRL ar fi prejudiciat statul cu peste 300 de milioane de lei vechi prin folosirea unui teren aparținînd domeniului statului, fără să achite redevențele din 2003 încoace. Oamenii mai spun și că a fost preluat abuziv teren agricol de la oameni și folosit de primar. în reclamație se mai arată că s-au supraevaluat costurile la dispensarul medical, cu peste șapte miliarde de lei, prin încărcarea valorii manoperei și a materialelor, și că s-au tăiat abuziv trei hectare de pădure cu brazi”, a mai spus directorul Manea.
Din sesizare se mai desprind și alte nereguli, cum ar fi acelea că primarul Răuță nu ar ține audiențe, că ar fi plătite persoane angajate pe societatea primarului cu contract de muncă determinat, deși primesc și ajutor social, că a arat 35 de hectare din islazul din sat și l-a cultivat, deși era pășune comunală, sau că oamenii din sat nu și-au primit pămîntul ce le revine. „Foarte multe reclamații la adresa primarului Ioan Răuță susțin că își trimite tractoarele pe terenurile oamenilor, le ară, seamănă, fără să aibă acordul proprietarilor și la final strînge recolta, iar localnicilor le dă din recoltă, dar fără nici un contract de arendă. Un fel de arendă cu forța. Oamenii mai susțin că, din acest motiv sînt 60 de procese pe rol cu primarul din Sascut”, a precizat directorul Direcției juridice de la Prefectură.
Primarul Ioan Răuță infirmă toate acuzele
în replică, Ioan Răuță spune că știe de la cine vin toate aceste sesizări și că de-a lungul timpului a primit controale peste controale. „Am avut controale de la Poliție, de la Curtea de Conturi, de la Prefectură și nimeni nu a găsit nimic ilegal. Știu de la cine vin sesizările și vi-i pot spune pe toți, nominal. Nu au dreptate. Am tot dat cu subsemnatul și mă supun în continuare oricărei verificări, să se vadă că nu am încălcat legea. Eu nu am nici o reclamație sau dosar pe rol în instanță, cu vreo persoană fizică, legată de pămînt sau animale. Am luat terenul legal și am plătit arenda ce li se cuvenea oamenilor”, ne-a declarat primarul din Sascut. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!









Lasă un răspuns