Presa locală și centrală l-a așteptat ieri în două reprize pe primarul orașului Bacău, Dumitru Sechelariu, să voteze. Inițial, toată lumea a crezut că acesta va veni să voteze la ora 11.00, iar jurnaliștii au împînzit zona din jurul Școlii nr. 3 din cartierul Șerbănești. Ulterior s-a aflat că, de fapt, edilul șef va fi prezent la urne abia la ora 16.00. Și, într-adevăr, cîteva minute după această oră, Dumitru Sechelariu a venit însoțit de soția sa, Laudeta. După ce au ieșit din cabinele de vot, cei doi s-au îndreptat spre ieșire. Nu înainte însă ca membrul PSD din comisia de votare să-i ofere Laudetei Sechelariu un buchet mare de flori, în speranța victoriei soțului. Pe holul școlii, primarul Bacăului s-a oprit să facă declarații. „Devorați-mă!”, a început sarcastic Sechelariu. El a spus că nu știe dacă va cîștiga și a reiterat ideea că a ajuns în turul doi fiindcă n-a mai stat de vorbă cu cetățenii.
În stradă, înainte de a se urca în Jeep, cîțiva cetățeni l-au acostat pe Sechelariu. Unii i-au reproșat că prin zona lor nu s-a făcut mare lucru, deși „nu plătim pe felii taxa de salubritate”. Alte femeii au încercat să-i mai spună primarului ce aveau pe suflet, însă fie nu le-au lăsat cei cu care veniseră, fie n-au mai apucat. Și asta fiindcă, între timp, Sechelariu, în încercarea lui de a explica cîte a făcut el pentru tîrg, i-a mai „împuns” puțin pe Voiculescu și Băsescu. (Eduard ADAM, Florin POPESCU)
Lasă un răspuns