Primarul Stavarache, pus la zid de consilierii opoziției

Administrator

Ultima ședință a Consiliului Local Bacău a scos la iveală, pentru prima dată după foarte mult timp, faptul că actuala administrație are opoziție în rîndul aleșilor. De unde pînă acum consilierii locali ridicau mîna ca la ora de gimnastică, fără nici o întrebare în plus, acum, ședința a fost mult mai animată. Consilierii opoțiției, fie că erau din Partidul Conservator, din PSD sau independenți, au vrut să afle cum se se desfășoară investițiile făcute din banii publici și de ce promisiunile făcute de administrația Stavarache nu se concretizează. Cel pus la colț de consilieri, pentru prima dată după mult timp, a fost chiar primarul Romeo Stavarache, care venise din concediu ca să conducă ședința de consiliu. Și a regretat, probabil, după două ore de discuții în plen, cînd întrebările aleșilor nu se mai terminau, iar acuzațiile curgeau lanț.
Primul care a deschis seria nemulțumirilor a fost conservatorul Costică Marcu. Acesta a adus în discuție problema lucrărilor de sistematizare și modernizare a străzilor din cartierul CFR, unde străzile au fost rîmate de mai bine de jumătate de an, dar finalitatea nu se mai întrevede. „Sînt peste 5000 de oameni în cartier și au apărut foarte multe nemulțumiri. Pentru că pe străzile de aici sînt foarte multe șanțuri, iar unele sînt complet blocate, mașinile pompierilor nici nu ar avea pe unde să meargă, dacă ar trebui să intervină la un incendiu. Oamenii au făcut foarte multe sesizări, dar nimeni nu i-a băgat în seamă. Iar pe strada Iașilor s-a întîmplat un eveniment groaznic în urmă cu cîteva zile: o persoană în vîrstă a căzut în șanț și a murit. Nimeni nu a luat nici o măsură. Sînt convins că lucrurile ar fi stat cu totul altfel, dacă era o rudă a vreunei personalități de aici”, a punctat Costică Marcu. Acesta a mai spus că actuala administrație ar trebui să ia taurul de coarne, pentru că în primărie domnește haosul. „Nu se poate lucra așa! E o dezamăgire totală. în primărie e un haos total, nu știe stînga ce face dreapta. Nu mai putem continua în acest ritm. De justificări ne-am săturat, de jumătate de an le tot auzim. Să ne spună cineva corect ce se întîmplă”, a mai spus Costică Marcu.
De partea cealaltă, primarul Romeo Stavarache nu a avut un răspuns clar în ce privește întîrzierea lucrărilor. „Cînd ne-am apucat de lucrări, ne-am dat seama că trebuie să înlocuim toate utilitățile, pentru că toate conductele de gaz erau mai sus decît ar fi trebuit. De aceea, lucrările nu au mai fost în grafic. Să nu transformăm problema într-o dispută politică și să nu mai aruncăm cu noroi”, i-a cerut primarul lui Costică Marcu.
Și colegul de partid al lui Marcu, Petrică Munteanu, a „tras de urechi” actuala administrație. Acesta a acuzat Executivul că încheie contracte de închiriere cu firme din oraș fără să aibă avizul Consiliului Local, așa cum ar fi normal. „Executivul a închiriat terenuri și terase, dar nu le-a trecut niciodată prin Consiliul Local sau prin comisiile de specialitate, să obțină aprobarea. în baza cărei hotărîri sau legi ați aprobat închirierea terenurilor ? Știți dumneavoastră care sînt acestea”, a spus Munteanu care, ulterior, cînd primarul Stavarache i-a cerut să fie concret, a dat drept exemplu terenul de lîngă magazinul Plus, de la Narcisa. O firmă a cerut în mai multe rînduri să-l concesioneze, dar pentru că aleșii locali au refuzat, pînă la urmă firma tot și-a amenajat parcare acolo, a spus Petrică Munteanu. De partea cealaltă, Stavarache s-a apărat, spunînd că „nu am concesionat nici un teren decît conform legii”, dar nu a știut să dea amănunte cum de pe terenul din cartierul Narcisa s-a amenajat parcare.
Nici fostul viceprimar Laurian Lucaș nu l-a iertat pe Romeo Stavarache atunci cînd discuțiile s-au mai încins. „Ne-am săturat să ridicăm probleme în Consiliul Local și să primim promisiuni din partea Executivului. Iar problemele să rămînă, în continuare, nerezolvate”, a spus Laurian Lucaș. Spiritul critic al consilierilor nu a durat, însă, o veșnicie. Pînă la urmă, ședința a revenit la ritmul obișnuit de lucru, iar 25 de proiecte de hotărîre au fost votate pe bandă rulantă, în ceva mai mult de jumătate de oră. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.