Caracteristicile acestei primăveri, care urmează după o iarnă extrem de lungă, cu temperaturi coborîte, vor determina cu siguranță suprapunerea epocii de semănat a culturilor cu alte lucrări specifice. Pentru a diminua efectele nedorite ale acestei întîrzieri, iată cîteva sfaturi date de directorul Oficiului Județean pentru Consultanță Agricolă, Vasile Alistar:
• la culturile de toamnă este necesar un control imediat al stării de vegetație; alternanța de temperaturi scăzute cu cele ridicate, înregistrate cînd nu era strat de zăpadă, o impune.
• măsurile care se impun la aceste culturi sînt diferențiate. Acolo unde există suspiciuni, este indicat să se facă o numărătoare a plantelor pe unitatea de suprafață pentru a vedea eficiența culturii și, în funcție de aceasta, se va decide conduita ulterioară. Există posibilitatea ca unele suprafețe să nu fie integral calamitate, ci numai parțial.
• dacă nu există semne de calamitare majoră, se va proceda la drenarea excesului de umiditate, unde este cazul;
• dacă eficiența culturii este redusă, este de preferat reînsămînțarea suprafeței respective cu altă cultură agricolă. Este cazul la rapiță – unde capriciile vremii au distrus aproape integral cultura -, la orzoaică de toamnă și la orz.
• aprovizionarea cît mai operativă cu cele necesare campaniei agricole de primăvară: motorină, îngrășăminte, erbicide, semințe etc.
• finalizarea cît mai rapidă a arăturilor pe întreaga suprafață a județului; accentul în acest caz cade pe calitatea lor, pentru incorporarea resturilor vegetale la adîncime;
• obligatoriu în acest caz se folosește agregatul tractor – plug – grapă fixă cu colți;
• pe toate suprafețele, indiferent de cultura care va fi semănată, imediat după executarea arăturilor se va trece la pregătirea terenului cu grapele cu discuri, care va asigura incorporarea optimă a semințelor;
• executarea fertilizării cu îngrășăminte chimice, după recomandări; îngrășămintele fosfatice și cele complexe se vor administra înaintea arăturilor sau odată cu pregătitul terenului;
• reducerea la strictul necesar a lucrărilor fertilizarea se poate executa concomintent cu semănatul, prin montarea fertilizatoarelor pe semănători;
• reactualizarea calculelor privind necesarul de sămînță și reglarea adîncimii de semănat, în funcție de condițiile specifice de pe fiecare parcelă.
• la cultura porumbului este necesară pregătirea patului germinativ – prin discuire, de exemplu – cu 7-10 zile înainte de însămînțare, pentru a crește viteza semănatului
• în legumicultură, orientarea imediată, mai ales în cîmp, este însămînțarea imediată a suprafețelor cu mazăre de grădină, ceapă, morcov, salată. O altă necesitate este asigurarea necesarului de răsaduri pentru culturile legumicole termofile (care necesită vreme însărită pentru a se coace – n.r.), adică tomate, ardei etc. În condițiile din acest an, rezultate bune vor da culturile legumicole înființate din răsaduri repicate (înmulțite) în ghivece nutritive, care asigură producții timpurii.
Lasă un răspuns