La cererea organizatiilor religioase, cardul de sanatate care va fi eleberat de Guvernul român nu va avea inscriptionat pe el cuvintul „CARD”, ci forma sa articulata pe motiv ca, citit invers, rezulta cuvintul „DRAC”.
Si Guvernul a acceptat.
Pe cale de consecinta, pentru a nu mai rani sensibilitatea oamenilor cu sentimente ultrareligioase, care fac rebusuri pentru a le iesi pasientele, propun ca pe toate documentele oficiale sa se foloseasca doar palindromurile.
Pentru ca, de exemplu, inversul cuvintului „acar” este „râca”, cuvint urit, chiar nerecomandat. Inversul cuvintului „pod” este „dop”, care ne duce cu gindul la sticlele de tarie, si iar nu e bine. Iar daca inversam si cuvintul „lâna”, deja am pus-o de o afurisenie.
Cu palindromunrile, insa, oricum ai citi cuvintele sau propozitiile, de la cap la coada sau invers, acestea vor avea acelasi inteles.
„Ele ne seduc cu desenele”, „ele fac cafele”, era nuda la dunare”, „Alina m-a luat sa stau la Manila”, „acru tip e Piturca” sint doar citeva exemple ca se poate.
Vom fi, probabil, unica natie din intreg Universul care-si va scrie actele oficiale doar dupa consultarea expertilor rebusisti.
Ce ne facem, insa, ca exista si anagramele, posibilitatea ca literele dintr-un cuvint, amestecate, sa dea alt cuvint, neplacut fetelor bisericesti?
Mai bine scriem cu hieroglife!
Sau mai bine nu mai scriem deloc, ca si-asa prea multa carte strica si, unde mai pui, ca de la atita invatatura se timpesc credinciosii si incep sa puna intrebari in legatura cu banii ceruti de fetele bisericesti.
m a zis
Lasati banii care ni se cer anual cu chitanta (desi cred eu ilegal)si vedeti in cata bogatie se scalda acesti asa zisi alesi ai lui Dumnezeu .Dupa cativa ani de practica au cel putin o masina si o viluta amarata cu 5-6 camere.Daca soliciti un serviciu pe care ar trebui sa-lfaca gratuit acum in plina criza ei te jupoaie.Cred ca am devenit ateu vazand atata rapacitate in cler.