Patru grupe de cursanți din comunele Palanca și Ghimeș-Făget au început, săptămîna trecută, pregătirea în specialitatea agroturism la cursurile organizate pentru ei de Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Bacău. „Este pentru prima oară cînd avem în planul de învățămînt această specializare – ne-a declarat directorul oficiului, Vasile Aichimoaie – și am hotărît să abordăm o astfel de tematică pentru că nu mai puțin de 120 de cursanți, fermieri din cele două comune ne-au solicitat aceasta”. Cursurile sînt susținute de lectori pe diferite discipline, iar specializarea pe agroturism o face asistentul universitar Mugurel Postolache Cujbă, de la Facultatea de Agricultură din Iași. Cursurile au loc la sfîrșit de săptămînă și vor dura trei luni.
Zona Palanca – Ghimeș este una dintre cele mai pitorești din județul Bacău, în care au și apărut elemente incipiente de agroturism. Muntele, Valea Trotușului, depresiunile de aici sînt comparabile cu peiajele din țările cu mare tradiție în turismul montan și agroturism, dar trebuie puse în valoare de profesioniști. Evident, ei vor putea atrage și fonduri europene pentru dezvoltarea acestui gen de activități. Cele mai cunoscute pensiuni agroturistice din județul Bacău au apărut în zona Slănic Moldova și Oituz, dar zonele Tîrgu Ocna, Comănești, toată Valea Trotușului și depresiunea Răchitiș, din Ghimeș-Făget le pot concura cu succes. Agricultorii din aceste zone sînt în special crescători de animale, tot aici fiind puse pe tapet și primele inițiative de agricultură ecologică și de turism ecologic. Parteneriatele cu agricultorii din zona Limousin din Franța au adus celor din Palanca și Ghimeș și speranța unor colaborări pentru îmbunătățirea raselor de vaci cu lapte și vaci de carne, dar și pentru refacerea pajiștilor. Tot în zonă există un crescător de bivoli, animale mai rar întîlnite în partea de Est a țării, iar unii întreprinzători de aici erau preocupați și de înființarea de păstrăvării. (Petru DONE)ecologic. Parteneriatele cu agricultorii din zona Limousin din Franța a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.