Primul seminar internațional dedicat absorbției fondurilor europene este organizat în Bacău

Administrator

Sub patronajul Alteței Sale, principele Radu de Hohezollern-Veringen, ieri a început, în Bacău, prima fază a unui program de dezbateri pe probleme ale absorbției fondurilor structurale, considerată o reală provocare pentru România. Organizatorii evenimentului sînt Instituția Prefectului județului Bacău, prin prfectul Gabriel Berca, Institutul IRECSON, IDC (Instituto de Desarrollo Comunitario – Institutul de dezvoltare Comunitară) din Spania, compania Global Commercium și Primăria Municipiului Bacău. La deschiderea seminarului au fost prezenți, alături de prefectul Gabriel Berca și primarul Romeo Stavarache, Felipe Gonzalez de Canales, președintele Institutului de Dezvoltare Comunitară, Cornelia Harabagiu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Aura Răducu, reprezentanta Comisiei Europene în România, Daniel Comăniță, reprezentantul firmei Global Commercium, Klaus Erlich, vicepreședintele adjunct al Comitetului Consultativ de Dezvoltare Rurală din cadrul UE și președinte al Eurogites, și reprezentantul Alteței Sale, principele Radu, Ovidiu Mihalache. Asistența evenimentului a fost constituită din reprezentanți ai autorităților locale din județele Bacău, Vrancea și Vaslui, oameni de afaceri și șefi de instituții, ziariști.
Prima zi a lucrărilor simpozionului a fost marcată de conferința „Situația negocierilor României cu UE în perspectiva programelor 2007 – 2013”, susținută de Aura Răducu, dar și de conferința „Politicile de dezvoltare rurală, Fondul FEADER în UE – 27”, susținută de Felipe Gonzales de Canales. Au urmat o masă rotundă, pe tema „Consolidarea sprijinului la dezvoltare, locuri de muncă și susținere – în linia obiectivelor de la Lisabona – pornind de la noul fond de dezvoltare rurală”, coordonată tot de Felipe Gonzales, și de un al doilea eveniment de acest fel, masa rotundă „Coeziune teritorială: impact social, teritorial, economic și impactul în guvernare”, coordonată de Marien Delgado Martinez, directorul de relații internaționale a IDC.
Astăzi, 22 iunie, este ziua a doua a seminarului, în care este așteptat chiar principele Radu. Lucrările vor începe cu masa rotundă „Experiențe și problematici pentru atingerea unui bun nivel al absorbției fondurilor structurale și ale Administrației locale”, coordonat de prefectul Gabriel Berca, și masa rotundă: „Experiențe și problematici pentru atingerea unui bun nivel al absorbției fondurilor structurale și ale administrației naționale în România”, coordonată de Ramona Chiriac. Dpă prînz, vor avea loc conferința „Dezvoltarea teritorială. Poli ai dezvoltării. Alternative ale societății civile”, de Gerald Peltre, președintele Asociației Internaționale RED (Mediul rural – mediul înconjurător – dezvoltare) și prim-vicepreședintele Comitetului Consultativ de Dezvoltare Rurală al UE. Un „Tablou de experiențe” va fi tușat de Daniela Soros, vicepresedinta Fundației Naționale pentru românii de pretutindeni, și Daniel Comăniță.
Cu detalii, opinii și comentarii de la acest important eveniment vom reveni în următoarele ediții ale ziarului nostru. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.