Primul set pierdut

Administrator

VOLEI FEMININ – DIVIZIA A1: Știința Bacău nu a mai reușit o a patra victorie la zero, din tot atîtea posibile, în actuala ediței a primei ligi feminine de volei. Sîmbătă, într-un meci disputat pe teren propriu, vicecampioanele au învins Penicilina Iași cu 3:1 (25-17, 25-19, 24-26, 25-17). Acest lucru s-a întîmplat pentru că elevele antrenorilor Florin Garpă și Melu Manta s-au relaxat în setul al treilea, crezîndu-se prea devreme învingătoare. Echipa oaspete a profitat de acest lucru și s-a agățat de fiecare minge, dar a fost și favorizată de o greșeală de arbitraj la scorul 24-24.
în cea mai mare parte a timpului de joc voleibalistele băcăuane și-au dominat partenerele de întrecere și au condus la diferențe confortabile, cu excepția amintită. în setul al treilea Știința a avut 7-4, dar Penicilina a fost cea care a condus ulterior, 7-9, 8-13, 16-19. Studentele au preluat conducerea la 22-21 însă oaspetele, după cum am menționat, au fost cele care s-au bucurat la finalul setului. în ultimul act băcăuancele au revenit la un nivel de joc normal și au încheiat conturile în scurt timp.
Știința: Polishchuk (Nițulescu) – Herlea, Elisei, Truță (Moldovan), Anghel, Purice (Marian) / Țolișteanu (libero);
Penicilina: Mutașcu – Androhovici, Diaconița, Ionescu, Rusu (T. Popa), Ivanof / Catcoan (libero); antrenor Ecaterina Covalciuc
Celelalte partide ale etapei a patra: CSU Metal Galați – Rapid 3:0, CSU Tîrgu Mureș – Unic Piatra Neamț 3:1, Universitatea Cluj – Volei Club 2004 Constanța 3:1, Dinamo – CSM Lugoj 3:0. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.