Pub-ul Viking’s din Bacău a fost neîncăpător, duminică seara, pentru prietenii Asociației „Lumina” – Hospice Casa Albert, veniți la invitația unor artiști de muzică folk și rock pentru a aduce un zâmbet pe chipurile copiilor „timpului prezent”, beneficiari ai organizației. Odată cu venirea serii, preț de câteva ore, publicul băcăuan a avut de două ori de câștigat. O dată prin aceea că au fost martorii unui concert live deosebit, susținut de Sorin Antohi, Tibi Ioniță și Marcel Radovici (Sorin & friends) și trupele Luni la Teatru și Driftwood. A doua oară pentru că au dăruit, iar a dărui înseamnă, de bună seamă, a avea ceva de câștigat.
Prețul cerut de artiști pentru cântare a constat în jucării și portocale. Iar „plătitorii” s-au întrecut pe sine, depășind chiar așteptările organizatorilor, artiștilor și pe cele ale echipei de la Asociația „Lumina”. „Suntem, pur și simplu, copleșiți de prezența voastră, în număr atât de mare – a spus Mara Matei, reprezentantul Asociației Lumina Bacău -, în această seară. Este un semn pentru noi că lumea începe să înțeleagă menirea noastră, aceea de a-i ajuta pe copiii și tinerii cărora doctorii le spun «Ne pare rău, dar nu se mai poate face nimic…» să-și trăiască frumos timpul prezent”.
Biletele la concert s-au transformat, așadar, în peste 100 de kilograme de portocale șI mai bine de 100 de jucării, care vor ajunge în casele copiilor diagnosticați cu boli limitatoare de viață, pentru un Crăciun magic, la timpul prezent.
Lasă un răspuns