Pro musica

Third stream

în traducere directă, „al treilea curent” este denumirea dată stilului compozitorilor care și-au propus să realizeze o sinteză a jazzului și a muzicii culte clasice sau contemporane – definește reputatul jazzolog Mihai Berindei acest curent eclectic și care a avut, și el, o evoluție dinamică în scurta, dar energica istorie a jazzului.
După mărturiile lui Scott Yanow, termenul a fost inventat de compozitorul Gunther Schuller, în 1957, care într-adevăr desemnează, în esență, amestecul de jazz și muzică clasică. Majoritatea încercărilor de fuziune ale acestor două limbaje muzicale atît de diferite au reprezentat (ca un maximum) succese prin utilizarea secției de coarde din orchestra simfonică și care să confere jazzului un aer mai sobru.
în anii ’20, Paul Whiteman oscila între acompaniamente ample ale secției de coarde cu solouri clasice de jazz. Să reamintim că acestei formații i se datorează interpretarea în premieră a celebrei „Rhapsody in blue” de George Gershwin. Secția violelor și vioarelor era folosită în unele big-banduri ale epocii swing în anii ’40 (cei mai creativi lideri au fost Artie Shaw și operele disonante ale lui Stan Kenton din anii 1950-1951).
începînd cu Charlie Parker în 1949, interpreții de jazz au utilizat uneori secția de coarde, însă cu partituri scrise și ca acompaniament pentru improvizații; dar abia sfîrșitul anilor ’50 a adus în lumina rampei experimentări mai profunde și mai serioase.
Gunther Schuller, John Lewis, J.J. Johnson și Bill Russo s-au numărat printre cei mai semnificativi compozitori care s-au străduit să depășească barierele impuse ale celor două limbaje muzicale. Deși aceste începuturi prevedeau că următoarea treaptă de evoluție a jazzului ar fi fost fuziunea totală, nașterea curentului de avangardă (care conține atîta spontaneitate și tendințe extrovertite, care lipsesc în muzica pseudo-simfonică) a contribuit decisiv la stingerea mișcării Third-stream înainte de a fi îmbrățișată de cercurile academice.
Ulterior au mai apărut proiecte ocazionale de succes important (precum CD-ul „Breakthrough”) al saxofonistului Eddie Daniels, pentru casa GRP, pînă la acele sonorități apropiate pompoasei Muzak. Potențialul acestui demers este incitant, deși această mișcare nu s-a dovedit niciodată o forță majoră.
Alături de artiștii citați mai sus, contribuții substanțiale și-au mai adus celebrul „Modern Jazz Quartet”; George Russell; Teo Macero; James Newton; pianiștii Jacques Loussier și regretatul român Eugen Ciceu, cunoscut sub numele de artist Eugen Cicero; Turtle Island String Quartet; Orchestra U.S.A. și Duane Tatro. Albume de vîrf sînt considerate: „Collaboration with Almeida” (M.J.Q cu Laurindo Almeida), „Evolution” (John Lewis); „Jumping in the future” (Gunter Schuller); Ravel: Bolero (Jacques Loussier); „Teo Macero with the Prestige Jazz Quartet”.
Prolificului John Lewis i se datorează cîteva teme care au făcut istorie, precum: „Django”, „Abstraction” „Afternoon in Paris”. Flautistul James Newton este autorul celebrelor „Cotton Tail” și „Isle” (The seas of ise), iar compozitorul George Russell își denumește semnificativ capodopera sa: „Ezz-thetic”. (Va urma) (Radu CIOBANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!