• profesorii se așteptau la exerciții din programă, dar au fost puși să comenteze un text la prima vedere
Examenul pentru obținerea gradului II a început cu emoții pentru educatorii, învățătorii și profesorii prezenți zilele acestea la Universitatea Bacău. Deși se așteptau la subiecte din programele de specialitate, la proba de Limba și Literatura Română, concurenților le-a fost pus în față un fragment dintr-un pastel de Vasile Alecsandri, pe care au fost obligați să-l comenteze la prima vedere. „Comisia de profesori s-a gîndit la o probă în așa fel încît nici unul dintre candidați să nu poată avea șansa de a se inspira, în cazul în care ar fi fost tentat. O asemenea probă a arătat și gradul de pregătire a profesorilor”, ne-a declarat lect. univ. dr. Ioan Dănilă. Chiar și cu asemenea subiecte, profesorul Dănilă este de părere că o probă orală la această materie era mai mult decît necesară, mai ales că dascălii prezenți la examen expun zilnic în fața elevilor diferite teorii și chestiuni legate de limba și literatura română. „Ar fi fost bine ca cei înscriși la această probă să susțină și oral examenul la Limba și Literatura Română. În acest fel, s-ar fi verificat modul în care profesorii știu să expună o anumită temă, să o prezinte și să atragă atenția elevilor”, a mai spus profesorul Dănilă.
Proba scrisă de vineri a cernut candidații. Din cei 164 de învățători înscriși, pe lîngă cei 16 absenți, au fost respinși patru. La educatori, din cei 37 de înscriși, au fost patru absenți, 2 respinși și 31 de promovați. Profesorii de matematică au reușit să treacă cu bine examenul scris la specialitate și metodică, cu un singur respins, trei absenți și 30 de promovați. Tot un singur respins s-a înregistrat și în rîndul profesorilor de engleză, unde, din 11 înscriși, au fost trei absenți și șapte promovați. Din cei trei profesori înscriși pentru examenul de grad II la Franceză, unul a fost absent, iar doi au promovat. În rîndul profesorilor de inginerie nu s-a înregistrat nici un respins, din cei 17 înscriși prezentîndu-se 13, și tot atîția trecuți după prima probă. Primul care a încheiat cu brio examenul de grad a fost candidatul de la Economie, singurul înscris la acest examen.
Astăzi, examenul continuă cu probele scrise, ce vor fi susținute de profesorii de biologie, fizică, română și sport. Examenele de grad se vor încheia pe 31 august. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns