Biserica ortodoxă Precista din Tîrgu Ocna a fost asaltată de mii de enoriași care au dorit să atingă icoana făcătoare de minuni adusă de la Mănăstirea Neamț, supranumită „Maica Domnului cu trei mîini”. Localnicii, cu mic cu mare, s-au adunat cu multe ore înainte de a sosi icoana făcătoare de minuni, care a fost adusă de la Onești. În mulțime au fost văzuți numeroși tineri veniți special la slujba ocazionată de aducerea icoanei. Evenimentul a reunit pelerini și din zonele îndepărtate, cum ar fi Ghimeș, Palanca și Miercurea Ciuc. Nici turiștii aflați în zonă nu au ocolit evenimentul. În jurul orelor 23.00, curtea bisericii era arhiplină, enoriașii aducînd și obiecte de îmbrăcăminte pentru a le atinge de icoană. Pînă înspre dimineață, oamenii nu încetau să se adune în fața bisericii, așezîndu-se la o coadă întinsă și deasă, și asta pentru a ajunge la făcătoarea de minuni. (Cătălin BUZINCHE)
Procesiune cu mii de credincioși la Tîrgu Ocna
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.