Jumătate dintre actualii procurori care dețin o funcție de conducere și-au declarat intenția sau chiar au făcut demersurile pentru pensionare. Motivele oficiale invocate de magistrați sînt acelea că vor să stea acasă, liniștiți, că și-au făcut cu vîrf și îndesat datoria față de popor. în spatele acestor declarații se regăsesc, de fapt, motivele reale care vor duce la un adevărat exod al magistraților cu experiență: noile reglementări în materie de organizare judiciară, precum și statutul magistraților. Actele normative care mătură, practic, toți actualii șefi de instituții din magistratură impun ca absolut toate posturile de conducere din instanțe să fie eliberate și ocupate prin concurs. Adică de la președinte sau prim procuror al
Curții de Apel pînă la șeful de secție de la cea mai umilă judecătorie. Printre condițiile care au produs o mare frămîntare printre magistrați se numără și aceea potrivit căreia într-o funcție de conducere nu pot fi numiți cei care au fost pe statele de plată ale vreunui serviciu secret înainte de 1990 sau care a avut statut de colaborator al hulitei instituții. Toți aspiranții care rîvnesc la un post de conducere în noile condiții trebuie să fi obținut calificativul profesional „foarte bine” în ultimii doi ani, nu au fost sancționați disciplinar și îndeplinesc și condițiile de vechime, respectiv, patru, șase sau opt ani. „Numirea procurorilor care au obținut rezultatul cel mai bun la concurs se face prin decret al Președintelui României, la propunerea Procurorului General, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată”, se spune în Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Compensații financiare atrăgătoare
Parcă pentru a-i îndemna să iasă la pensie, noile reglementări în materie de organizare judiciară prevăd compensații financiare consistente pentru cei care se decid să facă acest pas chiar și înainte de împlinirea vîrstei necesare. Astfel, procurorii și judecătorii care au o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80 la sută din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate dinaintea pensionării. în plus, pentru cei care au vechime neîntreruptă în magistratură de 20 de ani se mai acordă și o indemnizație egală cu șapte salarii de încadrare brute, indiferent dacă ies, sau nu, la pensie. Asta înseamnă un fel de salarii compensatorii, drept pentru care magistrații s-au și grăbit să spună că avînd atîția bani în mînă deodată, unii dintre ei își vor putea lua o mașină mai bună sau chiar se vor putea gîndi mai serios la posibilitatea achiziționării unei locuințe. Asta în cazul în care nu le au deja achiziționate din salariile de bugetari pe care le-au avut pînă acum. „Am un Opel vechi de 20 de ani și voi putea să-mi schimb și eu, în sfîrșit, mașina. Ca să nu mai spun că eu am mai mult de 25 de ani vechime și mi se mai acordă la cuantumul pensiei cîte 1 la sută pentru fiecare an care depășește vechimea cerută de lege. Deci, voi pleca cu o pensie frumușică, voi mai avea și salariile compensatorii ca minerii, o voi duce bine, mă voi duce la pescuit și îmi voi petrece mai mult timp cu nepoții”, ne-a declarat unul dintre procurorii băcăuani care deține o funcție de conducere și care a și depus dosarul de pensionare. El nu este singurul în această situație. Din informațiile noastre, cel puțin jumătate dintre actualii șefi din magistratură intenționează să plece la pensie decît să mai treacă prin furcile caudine ale unui examen, sau să aștepte să constate cineva că nu pot participa la concurs, pentru că, înainte de 1990, s-ar putea să fi fost în relații mai mult decît cordiale cu vreunul dintre serviciile secrete românești. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.