Profesorii din Gîrleni, la un pas de grevă

Administrator

Cadrele didactice care își desfășoară activitatea în școlile și grădinițele din comuna Gîrleni duc în aceste zile o adevărată luptă pentru supraviețuire. Nu și-au mai luat salariile din luna iunie, cînd au primit doar o parte din banii care li s-ar fi cuvenit. Cristi Ioniță, directorul Școlii nr. 2 din Gîrleni, ne-a declarat că, imediat după încheierea anului școlar 2004-2005, cadrele didactice din comună ar fi trebuit să primească, potrivit legii, salariul pe luna în curs, plus banii cuveniți pentru perioada de concediu. „în realitate, însă, nu am luat decît o parte din banii de concediu, iar de atunci nu am mai luat nici un salariu. în data de 4 octombrie, ar fi trebuit să luăm leafa pentru luna septembrie, însă banii nu au ajuns la noi nici acum”, mai declară directorul Ioniță. El a adăugat că nu este prima dată cînd salariile cadrelor didactice din Gîrleni sînt date cu întîrziere. „De data aceasta, situația este mai gravă, pentru că a trecut foarte mult timp de cînd am luat ultimul salariu. Dacă am fi luat atunci toți banii care ni se cuveneau, poate că nu ar fi fost acum atît de mari problemele”, a precizat directorul Ioniță.
La rîndul său, Mariana Prisecaru, liderul sindicaliștilor din învățămînt din comună, a adăugat că tensiunea instalată în rîndul cadrelor didactice crește de la o zi la alta. „Am colegi care spun că nu mai vin la serviciu pînă cînd nu își primesc drepturile salariale. Sînt familii în care ambii membri lucrează în învățămînt. Mulți dintre ei sînt părinți și trebuie să își trimită copiii la școală, cu pachețel cumpărat din banii împrumutați de pe la vecini”, a explicat Mariana Prisecaru.
Simona Creangă, secretarul comunei Gîrleni, ne-a declarat că singurul vinovat pentru neplata la timp a salariilor cadrelor didactice din comună este contabilul șef al Primăriei, Eusebiu Rotaru. „Nici funcționarii din primăriei nu și-au luat salariile la timp, și asta tot din cauza lui. Era în sarcina lui să ducă, încă de la începutul acestei luni, la Trezoreria Buhuși, situația cheltuielilor de personal. Abia astăzi a plecat cu toate dosarele, după ce domnul primar i-a cerut notă explicativă”, ne-a povestit, ieri, secretarul primăriei Gîrleni. El a mai dat asigurări că, cel mai tîrziu în cursul zilei de astăzi, situația va fi remediată. (Elena SOLOMON)Era în sarcina lui să d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.