Profesorii din județ își cer drepturile bănești

Administrator

Banii au ajuns iar mărul discordiei între adminsitrațiile locale și dascăli, care își simt veniturile amenințate. De aceea, o parte dintre aceștia s-au plîns la Consiliul Județean (CJ) Bacău, instituție prin care se derulează fondurile necesare plății salariilor lor. „Am primit sesizări de la Poduri și Tîrgu Ocna, de la profesori nemulțumiți că nu și-au primit sumele cuvenite. La Poduri, primarul refuză să plătească pentru că nu are fonduri la bugetul local pentru diferențele salariale cîșțigate de profesori în instanță , dar sînt probleme și cu navetiștii, iar la Tîrgu Ocna este vorba de aceleași diferențe salariale. Primarii sînt obligați să facă aceste plăți și au o parte din bani, pe care i-au primit la rectificarea de buget din septembrie”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședintele CJ Bacău. Șefii primăriei din Poduri spun, însă, că respectă legea și vor plăti profesorilor pînă la ultimul leuț. „Legislația îi apără pe profesori și am achitat diferențele salariale integral, pînă la nivelul lunii mai. Apoi ne-am oprit pentru că nu am mai avut bani la buget, dar a venit rectificarea din septembrie și vom face din nou plăți. Pentru decontarea banilor pentru abonamentele de transport ne trebuie 50 de milioane de lei, nu este o sumă fabuloasă, dar nu am avut-o la buget. O vom plăti tot din rectificarea de 1,6 miliarde de lei”, ne-a declarat Vasile Biea, viceprimarul comunei Poduri.

120 de miliarde de lei i-ar calma pe dascăli

Necesarul pentru ca toate datoriile față de dascălii din județ să fie achitat este enorm. Pentru plata diferențelor salariale cîștigate în instanță și pentru ca salariile să fie acoperite pe întreg anul acesta mai sînt necesari 120 de miliarde de lei. „La nivel de județ s-a achitat cam 80% din datoria pe care consiliile locale o aveau față de profesori, obligate fiind de instanță. Au fost pe rol 177 de procese prin care instanța a obligat consiliile să plătească 150 de miliarde de lei. Am trimis la Inspectoratul Școlar situația cu necesarul, care va fi înaintată Ministerului de Finanțe”, ne-a declarat Manole Chiriac, liderul Sindicatului Liber din învățămînt (SLâ) Bacău. Acesta mai spune că an de an se întîmplă același lucru în privința salariilor profesorilor, dar că speră să nu fie întîrzieri prea mari pînă cînd banii ajung în mîna dascălilor. „De obicei au fost întîrzierei de o zi-două. Avem semnale că probleme mari sînt la Onești și Tîrgu Ocna. La Tîrgu Ocna sînt necesari, de exemplu, 2,5 miliarde de lei pentru restanțele cîștigate în instanță, dar și patru miliarde de lei pentru plata salariilor din acest an”, a precizat Manole Chiriac. Deocamdată, profesorii nu vor ieși în stradă pentru salarii, dar dacă banii nu vor ajunge la rectificare, este mai mult ca sigur să aibă loc acțiuni de protest. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.