Profesorii pichetează mîine Prefectura

Administrator

Aproximativ o sută de cadre didactice din județ vor picheta mîine sediul Prefecturii. Protestul lor se manifestă față de intențiile actualilor guvernanți de a aloca învățămîntului un procent cu mult mai mic din Produsul Intern Brut, față de cît s-au angajat în campania electorală. Gheorghe Manole Chiriac, liderul Federației Sindicatelor Libere din învățămînt Bacău, spune că, în urmă cu un an, una dintre principalele promisiuni făcute în campania electorală era alocarea unui procent de șase la sută din Produsul Intern Brut (PIB) pentru învățămînt. „Acum, avem informații că, în proiectul de buget, procentul alocat învățămîntului abia dacă depășește patru la sută. Am stabilit, deja, un calendar al acțiunilor de protest, pe care federațiile sindicale din domeniu le vor demara, de mîine, în toată țara. Este vorba, pentru început, de pichetarea sediilor prefecturilor din toate județele țării. Dacă proiectul va ajunge în Parlament tot cu șase la sută din PIB alocat învățămîntului, va urma o grevă de avertisment de două zile, după care, dacă situația nu se va modifica, se va recurge chiar la întreruperea procesului de învățămînt”, mai spune Gheorghe Manole Chiriac. (Elena SOLOMON)e vorba, pentru început, de pichetarea sediilor prefecturilor din toate județele țării.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.