Profesorul Ioan Mitrea, membru de onoare al Institutului de Arheologie din Iași

Administrator

Consiliul Ștințific al Institutului de Arheologie al Academiei Române a acordat istoricului băcăuan Ioan Mitrea titlul de Membru de onoare, în semn de considerație pentru activitatea desfășurată pe tărîmul cercetării arheologice. Această distincție se acordă pentru prima dată unui băcăuan. „E un titlu care s-a introdus de puțini ani, după metoda germană. Se acordă pentru o activitate deosebită în domeniul arheologiei. (…) După un laudatio rostit de profesorul universitar Silvia Sanie și alte intervenții ale celor prezenți am vorbit și e despre ceea ce datorez înaintașilor, Vasile Pîrvan, Mircea Petrescu Dîmbovița și lui Dan G.Teodor, cu care am colaborat în primii ani pe șantiere arheologice”, a declarat profesorul băcăuan. La rîndul său, Dan G.Teodor a vorbit despre contribuția pe care Ioan Mitrea a adus-o la dezvoltarea arheologiei române. în cadrul evenimentului organizat de Institutul de Arheologie din Iași au mai luat cuvîntul pentru a sublinia calitățile de istoric și de om ale profesorului dr. Ioan Mitrea foști colegi de facultate, printre care Dumitru Ivănescu, directorul adjunct al Institutului de Istorie „A.D.Xenopol” din Iași. Pe lîngă diploma semnată de prof. dr. Victor Spinei, director al Institutului de Arheologie și membru corespondent al Academiei Române, istoricul băcăuan a mai primit cărți de specialitate, în valoare de 200 RON, și promisiunea ca toate titlurile tipărite în 2007 de Editura Academiei îi vor fi trimise gratuit. Profesorul băcăuan a spus că va dona toate aceste cărți bibliotecii Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. în 2003, Ioan Mitrea a fost distins cu un premiu din partea Academiei Române. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.