Program diferențiat la căldură pentru consumatorii CET

Administrator

Băcăuanii racordați la centralele termice de cartier primesc căldură doar zece ore pe zi, în condițiile în care, pînă luni, programul era de 14 ore pe zi. Furnizorul de agent termic din oraș a luat această măsură ca urmare a încălzirii temperaturilor exterioare. Astfel, în cazul locatarilor de la centralele de cartier, căldura se furnizează între orele 3.00 – 6.00 și 9.00 – 11.00, iar seara, între orele 20.00 – 24.00. Apa caldă este livrată între orele 6.00 – 9.00 și 16.00 – 20.00. în cazul băcăuanilor deserviți de punctele termice de cartier, furnizarea căldurii se face, și acum, tot în program non stop. „Instalațiile sistemului nu permit întreruperea furnizării agentului termic. Așa că ziua livrăm agent termic la temperatura de 50 – 52 de grade, iar noaptea, cînd este mai frig, agentul termic ajunge la 54 – 55 grade Celsius. Apa caldă este furnizată în regim non stop”, a precizat Iulian Stoican, directorul de la Termocet Bacău. Program care s-ar putea să nu-i bucure deloc pe consumatorii care vor fi nevoiți să plătească și pentru martie facturi imense la întreținere. (Csotinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.