Guvernul a stabilit un program special de dezvoltare pentru Regiunea Nord-Est, în care să fie incluse toate sursele de finanțare, în condițiile în care această regiune ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană ca nivel de dezvoltare. ”Vom avea o altă abordare în această regiune – a declarat vicepremierul Liviu Dragnea. Programul guvernamental vizează toate sursele de finanțare, respectiv Programul Operațional Regional (POR), Programul Național de Dezvoltare Rurală, toate celelalte programe finanțate din fonduri europene, precum și programele de dezvoltare finanțate de la bugetul de stat”. Numai pe POR, suma alocată pentru Regiunea de Nord – Est este mai mare decât în oricare regiune din țară. Referindu-se la Programul Național de Dezvoltare Locală, Liviu Dragnea a spus că, după rectificarea bugetară, când se vor aloca sume pentru aceste programe de dezvoltare, se va avea în vedere și promovarea de proiecte noi.
Program special de dezvoltare în Regiunea Nord-Est
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.