Programul asociațiilor de locatari este accesibil doar pensionarilor

Administrator

Aproape toate cele 300 de asociații de proprietari care își desfășoară activitatea în municipiul Bacău au programul stabilit de așa manieră încît cei care își pot plăti fără bătaie de cap facturile sînt doar pensionarii. Sau persoanele care stau toată ziua acasă și nu au altceva de făcut decît să pîndească administratorii asociațiilor cînd vin la serviciu. Un raid efectuat joi după-amiază la mai multe asociații de proprietari din oraș arată că băcăuanilor de rînd, care merg zi de zi la serviciu, le este aproape imposibil să își plăteascvă facturile la asociație. Locurile de muncă în care se lucrează în schimburi aproape că au dispărut din Bacău. La fel și serviciile rîvnite de toată lumea, după programul 8.00-16.00. Cei mai mulți dintre băcăuanii activi pleacă de acasă la ora opt dimineața și se mai întorc pe la ora 17.00, cel mai devreme, sau chiar și la șapte seara. Oră la care, la cele mai multe asociații din Bacău, ușile sînt ferecate.

Toate asociațiile au program mai ales dimineața

Joi, în jurul orei 16.30, cînd cei mai mulți dintre băcăuani ies de la serviciu, la asociațiile de proprietari care aveau deschise ghișeele de încasare bătea vîntul. Administratorii asociațiilor stăteau de vorbă între ei și, din cînd în cînd, erau întrerupți din povestiri de cîte un băcăuan răzleț, care venise să își achite facturile. Dar cele mai multe asociații aveau ușile închise. Asociațiile 45 Miorița, 99, 105 și 120 au toate sediul la parterul unui bloc de pe strada Iosif Cocea și toate aveau afișat același program. Lunea, miercurea și vinerea, de la 7.00 la 8.00, administratorii merg pe teren, de la 8.00 la 14.00 au program de încasări, iar de la 14.00 la 15.00, administratorii fac plăți către furnizori. Marți și joi, programul începe de la 11.00, iar pînă la 13.00, administratorii și-au trecut în program că merg pe teren. De la 13.00 la 18.00 încasează banii de la populație, iar de la 18.00 la 19.00, plătesc facturi la furnizori. Cu alte cuvinte, băcăuanii care merg zi de zi la serviciu, de dimineață pînă seara, nu au la dispoziție decît două zile ca să își achite facturile, pentru că, în rest, programul la asociație este numai dimineața. Iar inconvenientul pentru salariați nu se oprește aici. Ca să ajungă pînă la ora de închidere a casieriei asociației unde sînt înscriși, băcăuanii trebuie să alerge într-un suflet de la serviciu la casierie ca să își onoreze obligațiile.
Programul este adoptat de cele mai multe dintre asociațiile de proprietari din oraș. La asociațiile 60, 121, 123 și 124 de pe strada Martir Horea, spre exemplu, programul pare tras la indigo: luni și miercuri se fac încasări de la 8.00 la 13.00, marți și joi de la 12.00 la 18.00, iar vineri, program scurt, de la 8.00 la 12.00. Nici pentru băcăuanii din zona Narcisa programul asociațiilor nu este adaptat în funcție de activitatea locatarilor, ci de cu totul alte coordonate. La Asociația 57 Narcisa, facturile se pot plăti luni și miercuri, de la 13.00 la 18.00, iar marți, joi și vineri, de la 8.00 la 13.00. La fel și la Asociația 42A. Nici la Asociația 46 nu este mai bine. Aici se poate plăti factura între 8.00 – 11.00 și 15.00 – 17.00, în zilele de luni, marți și joi, și de la 8.00 la 11.00, miercuri și vineri.

Oamenii fug de la serviciu ca să dea banii la asociație

Cele cîteva exemple oferite în legătură cu programul asociațiilor de proprietari reliefează un lucru cît se poate de evident: programul asociațiilor este cît se poate de convenabil pentru pensionari, care nefiind implicați în activități programate, au zile întregi la dispoziție să își achite obligațiile. Mai este convenabil și pentru cei fără serviciu, care au tot timpul din lume să umble prin oraș. Este, însă, foarte convenabil pentru administratorii asociațiilor, care muncesc patru ore pe zi și își mai trec în program, doar de ochii lumii, și ceva muncă de teren. Dar, în realitate, cazurile în care ajung să bată la ușile locatarilor sînt extrem de puține, iar de cele mai multe ori munca de teren se transformă în „muncă” la domiciliu. I-am întrebat și pe cîțiva dintre băcăuanii activi pe care i-am găsit la asociațiile de proprietari cum apreciază programul după care își desfășoară activitatea asociațiile unde lucrează. Iar poziția lor este cît se poate de vehementă. „Programul este convenabil pentru administratori, nu pentru noi. Eu lucrez de dimineața pînă la ora 18.00, iar soția la fel. Ca să ne putem plăti facturile, unul dintre noi trebuie să plece lună de lună mai devreme. Dar nu o zi, ci două zile pe lună. Pentru că mai trebuie să venim să aducem citirele contoarelor din casă la fiecare sfîrșit de lună. Nu este normal să se întîmple așa, dar nu avem ce face”, ne-a declarat nemulțumit un băcăuan pe care l-am întîlnit la Asociația 45 Miorița, dar care a refuzat să-și decline identitatea.
Și alți băcăuani cu care am stat de vorbă și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu programul asociaților. O doamnă cu un copil de vreo șase ani de mînă venise să se intereseze de furnizarea utilităților în blocul în care locuiește. „Abia am venit de la serviciu și am alergat la cămin să iau copilul. După aia am venit într-un suflet la asociație, pentru că altfel se închidea ghișeul. Pentru oamenii activi acest program nu este deloc convenabil”, se plînge și femeia.

Administratorii se ascund în spatele Adunărilor Generale

I-am întrebat și pe administratorii asociațiilor de proprietari, pe care în după-amiaza de joi i-am găsit la serviciu, după ce considerente a fost bătut în cuie programul de la asociațiile lor. Toți s-au ascuns în spatele Adunării Generale a Asociației care a decis programul de lucru al administratorilor. „Noi nu am avut pînă acum nici un fel de plîngeri”, a fost replica Anișoarei Boroghină, administratorul Asociației 105 de pe strada Iosif Cocea. „Așa este programul de cînd am venit eu aici, la asociație, de mai bine de trei ani. Adunarea generală l-a stabilit”, spune și administratorul Asociației 45 Miorița.
Indiferent de scuzele pe care le găsesc administratorii, un lucru este cert: actualul program al asociațiilor de proprietari din Bacău nu este adaptat după nevoile populației active din oraș. Asociațiile sînt accesibile doar pensionarilor. Lucru mai mult decît anormal, de vreme ce administartorii asociațiilor sînt plătiți din banii locatarilor, ale căror interese ar trebui să le reprezinte. Dar, în Bacău, asociațiile dau curs, mai curînd, interesului administratorilor, care la adăpostul unui loc de muncă bun își permit să dicteze inclusiv programul oamenilor care îi plătesc. Nemulțumirile locatarilor nu sînt ascultate, iar problema orarului de lucru este doar una dintre multele pe care locatarii le au cu cei pe care îi plătesc lună de lună. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.