Băcăuanii care vor să scape de mașinile vechi și să cumpere altele noi pot apela, și în acest an, la programul de reînnoire a parcului auto. Chiar dacă în prezent nu se cunosc cu exactitate date referitoare la sumele care vor fi puse la bătaie la nivel național sau condițiile în care acest lucru este posibil, reprezentanții Agenției Regionale de Mediu, cu sediul în Bacău, dau asigurări că programul se va derula și în acest an.
„Se discută la Ministerul Mediului despre sumele care se vor acorda din fondul de mediu pentru acest program. în funcție de estimările care se fac în această perioadă, va fi dată publicității suma care va fi alocată la nivel național și, ulterior, repartizată pe județe”, spune Iulian Movilă, directorul Agenției Regionale de Mediu Bacău. Chiar dacă pînă acum suma pe care statul o va plăti pentru fiecare mașină veche care va fi scoasă din circulație nu a fost bătută în cuie, aceasta va fi cel puțin cît anul trecut, adică 30 de milioane de lei. Alte discuții au în vedere chiar indexarea în funcție de creșterea euro, așa încît ajutorul statului să fie de 32 de milioane de lei. în afara garanției că programul se va derula, deocamdată nu se cunoaște data de la care va începe. Cel mai probabil, după cum spune Iulian Movilă, mașinile noi vor putea fi cumpărate dînd la schimb, în contul avansului, pe cele vechi, din februarie sau martie.
382 de băcăuani au scăpat de rable
Anul trecut, la nivel național au fost alocate din fondul de mediu, în cadrul programului de „Reînnoiere a parcului auto”, 450 de miliarde de lei vechi, sumă ce acoperea scoaterea din circulație a nu mai puțin de 15.000 de mașini uzate. Programul s-a derulat în perioada martie – noiembrie. „în județul Bacău, în cursul anului trecut, au fost scoase din circulație 382 de autoturisme uzate, cu vechime mai mare de 12 ani. Au fost 16 puncte de colectare a autoturismelor uzate”, spune și Mariana Micu, șeful Serviciului de Implementare a Politicilor de Mediu, de la Agenția de Mediu Bacău. Interesul pentru acest program a fost foarte mare din cauză că, dacă ar fi fost să vîndă în tîrg sau pe piața liberă autoturismele uzate, cei care le aveau în proprietate nu ar fi luat nici măcar jumătate din suma pe care le-a dat-o statul.
Nu orice rablă poate fi cedată pe bani
Băcăuanii care sînt interesați de acest program trebuie să știe însă că statul nu dă 30 de milioane de lei pentru orice hîrb. Pentru a putea fi cumpărată de către stat, vechea mașină va trebui să fie în stare de funcționare atunci cînd este predată. în plus, mașina trebuie să fie înmatriculată în România și să aibă o vechime mai mare sau egală cu 12 ani. Cei care doresc să își vîndă mașina veche statului, vor trebui să predea mașina veche spre casare unui agent economic autorizat, obținînd și un certificat în acest sens, să radieze mașina veche și să își cumpere o alta nouă, de la un producător validat. Cele 30 de milioane de lei vor fi scăzute din prețul noului autoturism. Condițiile erau impuse anul trecut, dar este foarte probabil ca acestea să fie păstrate. Finalitatea acestui program este să fie redusă poluarea, prin scoaterea din circulație a mașinilor uzate. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.