Un sătean din comuna Asău a avut surpriza să descopere două proiectile îngropate în fața curții locuinței sale. Luni dimineața, Cătălin Maftei tocmai se apucase să sape un șanț, însă în timpul lucrării a lovit un obiect lung, din metal, care s-a dovedit a fi un proiectil. Continuînd să sape, Maftei a dat și peste cel de-al doilea obuz, după care a anunțat poliția. La fața locului au sosit inspectorii de la protecția civilă, care au constatat că ambele proiectile erau neexplodate și provin din cel de-al doilea război mondial. Cele două proiectile au fost ridicate, urmînd să fie detonate, cel mai probabil, pe malul Siretului. (Fl. C.)
Lasă un răspuns