~2 min lectură 1 comentariu

Proiectul AGRICOOP: 1500 de fermieri din județul Bacău vor înființa 50 de cooperative agricole

Redacția Ziarul de Bacău

Aproape 1.500 de fermieri din județul Bacău se vor asocia și vor înființa 50 de cooperative agricole. Inițiativa este sprijinită de specialiști și include consiliere pentru agricultorii asociați.

La Onești, s-a lansat proiectul „Servicii de consiliere pentru înființarea și dezvoltarea formelor asociative în agricultură (Agricoop)”. La eveniment au participat fermieri, reprezentanți ai unor cooperative agricole, ai Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din județ, autorități locale și reprezentanți ai Direcției Agricole.
cooperativa agricola
Proiectul a fost susținut de Ștefan Talambă, directorul GAL Valea Trotușului, șeful Biroului de consiliere Agricoop din comuna Cașin pentru județele Bacău și Vaslui. Proiectul este aplicat timp de doi ani de firma de consultanță EGIS România și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Conform inițiativei, până în anul 2021, în Regiunea Nord-Est vor fi înființate 50 de cooperative agricole și vor fi consiliați aproape 1.500 de fermieri pentru înființarea de cooperative agricole.

„Prima etapă este identificarea comunelor cu potențial în acest sens. Se ține mult la calitatea rezultatelor. Nu ne interesează să avem sute sau mii de cooperative care să nu funcționeze. Vom lucra direct cu fermierii și vom clarifica aspectele funcționării unei cooperative. Eu cred că la nivelul județului Bacău targetul este ușor de atins. Totuși, primarii recunosc că la ei în comune nu există interes pentru asociere. Oamenii încă nu au încredere în formele de asociere și nici în oamenii de lângă ei. Dar pentru cooperativele agricole și formele de asociere au fost aprobate facilități fiscale pe cinci ani, iar acestea pot fi atractive”, a declarat Ștefan Talambă.
cooperative agricole bacau
Prin proiectul Agricoop fermierii vor beneficia de sprijin pentru înființarea de forme asociative, de consiliere tehnologică, fiscală și juridică, de elaborarea planului de afaceri ți de monitorizarea lui timp de un an.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. K
    Kross
    2 aprilie 2019, 07:29
    0

    Dupa 30 de ani ne dam seama ca cooperativele erau bune.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.