Proiectul Phare 2004 – 2006 de Coeziune Economică și Socială

Administrator

La Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești se află în derulare în această perioadă Proiectul Phare 2004-2006 de Coeziune Economică și Socială, care își propune reabilitarea și dotarea atelierelor și laboratoarelor pentru domeniile: mecanică și prelucrarea lemnului. Proiectul a fost cîștigat și se derulează, ca urmare a muncii unei echipe de ingineri și maiștrii ai școlii și are o valoare de peste 600.000 de euro din fonduri nerambursabile. Beneficiarii acestui proiect sînt elevii și profesorii, care vor avea la îndemînă dotări și spații moderne pentru desfășurarea activităților instructiv-educative, și agenții economici, care vor angaja absolvenți bine pregătiți.
Sperăm ca, după terminarea lucrărilor, visul nostru să devină realitate și să avem o școală de nivel european.

„âmpreună pentru un viitor mai bun”

Un grup de elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Dimitrie Ghika” și-au propus ca, împreună cu cadrele didactice și copiii de la Centrul de zi „Robert Cole”, să deruleze proiectul „âmpreună pentru un viitor mai bun”, care prin activitățile propuse să creeze o punte de legătură între elevii colegiului și copiii cu nevoi speciale din Centru. Ultima activitate desfășurată a fost spectacolul „Joc și cînt”, realizat de elevii școlii, și a cuprins dansul majoretelor, momente poetice, muzică folk, dansuri moderne și populare. Spectacolul i-a încîntat pe copii, care au urmărit cu plăcere toate numerele prezentate. La sfîrșit, aceștia au primit dulciuri de la elevii Colegiului „Ghika”. Acțiunile de acest gen fac parte din categoria activităților extracurriculare și sînt apreciate de elevii noștri pentru că le dau posibilitatea să cunoască o parte dintre problemele cu care se confruntă copiii cu nevoi speciale și să identifice metode de rezolvare ale acestora. Pentru viitor, ne propunem și alte activități de acest gen și antrenarea și a unui număr cît mai mare de elevi din școală. (prof. ing. Cristiana POIANĂ, prof. ing. Laura BOTEZATU)taco

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.