Promisiuni

Administrator

Ștefan RADU

După o iarnă aproape primăvăratecă (în timpul căreia s-ar fi putut construi fără întrerupere), iată-ne ajunși în miez de vară fără ca în Bacău să fi pornit marile investiții promise de vreo trei ani încoace. Despre centura rutieră a municipiului nu se mai spune un cuvințel. A fost ba sector de autostradă, ba potecă județeană, în funcție de diverșii miniștri liberali care s-au perindat pe la noi. Cert este doar faptul că nici măcar pe hîrtie nu se regăsește acest important proiect. De asemenea, știm că s-ar fi aprobat finanțările pentru un viitor centru de afaceri (sau expozițional…). însă nici la acest capitol nu se mișcă vreun tîrnacop sau buldozer… Poate vom avea mai mult noroc în privința pasajului de la capătul străzii Oituz. Nu știți despre ce este vorba?! Păi s-a promis construirea unei străpungeri pe sub calea ferată pentru a se ieși spre Onești. S-au luat niște terenuri de la Armată, s-au schițat niște trasee, s-au organizat niște conferințe de presă și cu asta entuziasmul s-a epuizat. Unii spun că toate aceste proiecte – în esență doar promisiuni… – vor porni la primăvară, în ajun de campanie electorală. Adică atunci băcăuanii vor vedea cine gospodărește orașul și cu ce eficiență. Dacă s-ar da zor acum, pînă la primăvară oamenii ar uita și n-ar mai ști cum să voteze „corect”… Eu nu sînt atît de sigur că o asemenea strategie va da rezultatele scontate. Votanții sînt dezamăgiți și nerăbdători. Veștile conform cărora lucrările la podul de la Șerbănești se vor duce pînă tîrziu, spre iarnă, sper că sînt doar zvonuri. Deja este un calvar să ieși pe poarta de nord a municipiului. Spre sud, pasarela de la Letea a devenit o batjocură: reparată de trei ori pe an, este plină de gropi pe primele benzi, încît, la orele de vîrf, șoferii sînt obligați la manevre de-a dreptul periculoase…
Au fost și sînt multe de făcut în orașul acesta. Nu doar în perioadele electorale, ci tot timpul. Nu putem trăi doar cu promisiuni. Exemplele pozitive (precum lucrările de reabilitare din Cartierul CFR, cele cîteva parcări din zona Milcov și asfaltarea unor alei dintre blocuri) sînt sufocate de prostiile ce trebuie asumate de către administrație (zecile și sutele de garaje care au dus la desființarea unor parcări sau autorizarea unor „extensii” la blocurile de prin cartiere). Distanța dintre promisiuni și realitate este încă foarte mare. De aceea, poate, îmi vine să zîmbesc atunci cînd citesc ce spune un consilier plimbat pe la Torino: cică aleșii noștri s-au hotărît să-i ajute pe băcăuanii plecați în Italia să-și caute norocul. Li se promite că administrația băcăuană se va implica în rezolvarea problemelor pe care le au acești oameni. Adică, după ce au finalizat tot ce-au promis alegătorilor din urbea asta, membrii administrației – ca să nu-și iasă din mînă – extind frontul pînă la Torino! Iacă să vezi, de-acum, trai neneacă! Semenii noștri care au emigrat vor avea parte de o nouă viață, mai bună și mai sigură. Vor simți că nu mai sînt singuri: administrația Bacăului le poartă de grijă! Alte proiecte, alte promisiuni… Ne-am obișnuit. Ne vom entuziasma doar atunci cînd vor fi și rezultate. plecați în Italia să-

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.