Profesorii vor absenta în prima zi de școală
• sindicaliștii băcăuani se vor alinia calendarului mișcărilor de protest stabilit la nivel național • însă dascălii vor declanșa greva abia pe 11 octombrie
Profesorii băcăuani vor lipsi de la deschiderea anului școlar, pe 20 septembrie vor organiza mitinguri de protest, pe 5 octombrie vor mărșălui în București, iar pe 11 octombrie vor declanșa, alături de colegii din țară, greva generală. Acesta este calendarul acțiunilor de protest stabilit în ședința extraordinară de acum cîteva zile de Biroul Operativ al Federației Sindicatelor Libere din Învățămînt, la care sînt afiliați cei mai mulți dintre dascălii băcăuani. „Noi nu mai acceptăm minciuna, nici promisiunile fără acoperire. Joi am stabilit calendarul acțiunilor de protest și îl vom duce pînă la capăt, în cazul în care salariile nu vor fi majorate pînă la un nivel acceptabil. Din punctul meu de vedere, acest lucru înseamnă minimum 200 de euro pentru fiecare profesor”, a declarat Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber al Învățămîntului (SLI) din Bacău.
Decizia luată de șefii sindicaliștilor din învățămînt a venit la doar o zi după ce guvernanții au anunțat cu surle și trîmbițe o nouă majorare salarială, de data aceasta de 25 la sută. Decizia a fost luată de Comisia de învățămînt din Camera Deputaților, care a votat în ultima ședință majorarea cu 25 de procente a salariilor tuturor angajaților din sistem. Numai că, la fel ca și cu alte prilejuri, miniștrii nu au identificat și sursele de finanțare, astfel că majorarea va începe la 1 octombrie cu 5% și se va încheia „de-a lungul timpului”. „Au fost doar promisiuni pentru televizor, pentru că în realitate procentul de majorare este de numai 5,2 la sută și vine ca urmare a includerii sporurilor în salariul de bază. Ori acest lucru trebuia să se întîmple încă din urmă cu șapte ani, cînd a apărut Statutul personalului didactic. Amăgelile nu mai țin de foame profesorilor, astfel că de data aceasta nu vom mai ceda”, concluzionează președintele Chiriac. În această situație, elevii vor sta singuri în prima zi de școală, iar din octombrie s-ar putea să aibă parte de o minivacanță, în condițiile în profesorii vor refuza să intre în clase. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns