în premieră, toți cei patru profesori intrați marți în concursul pentru un post de inspector au fost admiși. Mai mult, recordul în materie de punctaj – 135,45 puncte – stabilit luni de profesorul Nicu Harasemciuc a rezistat doar 24 de ore, acesta fiind doborît de două ori în aceeași zi. Actualul inspector de personal, Ionel Ardeleanu, a obținut 136,2 puncte și a reușit să-și păstreze funcția, dar a fost întrecut la punctaj de inspectorul de chimie Stela Onica, care a strîns 137,7 puncte. Profesoara Loredana Ghelasă (Colegiul Național „Vasile Alecsandri”) este, de marți, noul inspector cu probleme de învățămînt particular, după ce a obținut 124,9 puncte și a trecut cu brio examenul. „Nu a fost deloc ușor și pot să spun cu mîna pe inimă că a fost vorba de un concurs extrem de corect. în ce mă privește, am avut emoții foarte mari, mai ales că, în zilele trecute, candidații au picat pe capete”, a mărturisit Loredana Ghelasă, care va fi una dintre cele mai tinere inspectoare. în ceea ce o privește pe Angela Sterpu, aceasta nu a avut nici o emoție în a-și păstra postul de inspector cu probleme de colaborare internațională.
A apărut prima contestație
Eșecurile pe bandă rulantă de la concursul de inspectori au dus la apariția primei constestații. Aceasta a fost depusă la Ministerul Educației de către profesorul Cristian Merticaru, unul dintre cei trei candidați pentru postul postul de inspector de matematică. Inspectorul general Ovidiu Cojocaru a confirmat existența acesteia, dar nu a putut spune ce anume a constestat profesorul Merticaru. Amintim că acesta a fost declarat respins din cauza testului grilă de la legislație, unde a „strîns” 19,5 puncte, în condițiile în care minimul necesar era de 21 de puncte. Șeful Inspectoratului Școlar a admis, însă, că Merticaru are șanse reale de a-i fi rezolvată favorabil constestația, dată fiind diferența foarte mică care îi mai trebuie pentru a fi declarat admis. Concursul de inspectori își va consuma astăzi ultima zi, care va aduce o altă noutate. Comisia de examen nu va mai fi condusă de inspectorul general Ovidiu Cojocaru, ci de șeful unui al Inspectorat Școlar, înlocuirea primului fiind dictată de prezența în concurs a educatoarei Luminița Cojocaru, soția lui. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.