• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Propunere pentru finalizarea Spitalului Municipal Bacău și transformarea în pavilion – suport Covid19. „Nu mai avem timp de pierdut!”

Propunere pentru finalizarea Spitalului Municipal Bacău și transformarea în pavilion – suport Covid19. „Nu mai avem timp de pierdut!”

Ziarul de Bacau 13 octombrie 2020 7 comentarii

LikeShare

Președintele ales al Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a propus în această dimineață continuarea parteneriatului cu Primăria și finalizarea clădirii Spitalului Municipal, urmând ca aceasta să fie convertită în pavilion – suport Covid19.

În acest moment, sunt finalizate și utilizate pentru pacienții cu noul coronavirus etajele 4 și 5. Ar mai fi de terminat nu mai puțin de 5 niveluri ale imobilului.

„Trebuie și putem să finalizăm lucrările de la Spitalul Municipal & să convertim clădirea în pavilion medical – suport Covid19”, a afirmat Ivancea:

Bacăul e în plin cod roșu de noi infecții Covid19: numărul acestora a crescut galopant, iar răspândirea virusului a fost scăpată de sub control. În același timp, secțiile ATI sunt la limită, locurile disponibile pentru preluarea pacienților Covid19 aflați în stare critică fiind la cota de avarie.

În curând, în acest ritm al infecțiilor, vom ajunge la suprasaturarea sistemului medical băcăuan și la un impas cu urmări dintre cele mai nefaste. Dar stă în puterea noastră să acționăm și să facem ceva, ACUM, până când sistemul medical băcăuan nu va intra în colaps.

Propunerea mea, în calitate de președinte ales al CJ Bacău, este să continuăm parteneriatul dintre CJ și Primăria Bacău în vederea finalizării lucrărilor la clădirea Spitalului Municipal și convertirea imobilului medical în pavilion – suport Covid19.

Finalizarea lucrărilor de la șantierul Spitalului Municipal (respectiv demisol, parter, etajele 1, 2, 3) și convertirea clădirii în pavilion – suport Covid19 înseamnă crearea de locuri suficiente pentru preluarea și tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus, concomitent cu degrevarea SJU Bacău, spital care a dus greul luptei împotriva pandemiei și unde se tratează mulți alți pacienți ce suferă de maladii dintre cele mai grave.

Consider că finalizarea lucrărilor la clădirea SM este imperios necesară, urmându-se pașii consacrați în martie: hotărâri CJ și CL; acord de parteneriat girat de DSP, cu măsuri concrete în sarcina fiecărei părți; hotărâre CJSU care să consfințească proiectul descris mai sus.

Lucrările vor fi derulate în regim de urgență, cu respectarea măsurilor de complementarizare SJU – SM, dictate de Școala Națională de Management Sanitar, astfel încât după ce pandemia va trece SJU să aibă un pavilion municipal deplin funcțional, sub egida unei unități medicale singulare, de sine stătătoare.

Nu mai avem timp de pierdut. Pe această cale, lansez o cordială invitație către primarul ales al Municipiului Bacău, Lucian Stanciu-Viziteu, așteptându-l la masa parteneriatului administrativ cu CJ Bacău, un parteneriat bazat pe principii oneste, caracterizat de transparență, implicare și eficiență.

– Valentin Ivancea, președintele ales al Consiliului Județean Bacău

La rândul său, eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a amintit că, pe 13 martie 2020, conducerea PSD Bacău și Consiliul Județean lansau inițiativa de amenajare a Spitalului Municipal, astfel încât să fie create spații necesare preluării și tratării pacienților infectați cu Covid19.

Autoritățile PNL, în frunte cu guvernul liberal, erau cu mintea la alegeri anticipate/locale, bagatelizând pandemia și consecințele crizei epidemiologice care bătea la ușă. Se ocupau cu lansarea candidaților.

Cu CJ Bacău pe post de locomotivă a investiției, amenajarea etajelor 4 și 5 de la Spitalul Municipal (SM) s-a realizat, timpul dovedind justețea și utilitatea medicală a inițiativei din martie.

13 octombrie 2020: președintele ales al CJ Bacău, Valentin Ivancea, propune continuarea parteneriatului cu Primăria și finalizarea clădirii SM, urmând ca aceasta să fie convertită în pavilion – suport Covid19.

Acum, când înregistrăm peste 3.000 de cazuri/zi la nivel național, când Bacăul e în topul național al infecțiilor, inițiativa noii conduceri a CJ se impune cu necesitate.

Chiar dacă PNL & guvernul său își mențin, cu o irațională consecvență, obsesia alegerilor, în plan local decidenții administrativi au responsabilitatea sănătății băcăuanilor și a combaterii pandemiei.

– Dragoș Benea, președintele PSD Bacău

LikeShare

Din categoria: Top Story Etichete: Consiliul Judetean Bacau, Covid-19, Dragos Benea, primaria bacau, Spitalul municipal Bacău, Valentin Ivancea

Reader Interactions

Comentarii

  1. John a zis

    13 octombrie 2020 la ora 8:34 am

    Domnu’ Benea,

    Săptămâna trecută s-au votat câteva proiecte foarte importante și interesante în Parlamentul European.
    Ne puteți spune și nouă ce s-a votat și, mai important, cum ați votat?
    Nu de alta, dar ăla e jobul pentru care sunteți plătit, nu comentatul pe FB!

    Răspunde
    • BOGDAN a zis

      13 octombrie 2020 la ora 1:05 pm

      Daca in 6 decembrie nu obtine un vot corespunzator pentru parlament zboara din sefia PSD unde este caimacul mare. El stie foarte bine acest lucru si putin in pasa de Parlamentul European chiar daca are si ceva malai de acolo.

      Răspunde
  2. Sandulache Dorel a zis

    13 octombrie 2020 la ora 9:18 am

    La treabă! Faptele să vorbească, nu sforăiturile!

    Răspunde
  3. John a zis

    13 octombrie 2020 la ora 11:59 am

    Benea mai lucreaza la consiliul Judetean?? Nu ar trebui sa fie pe la Bruxelles?? ce noutati ne poate spune de acolo??? ….daca nu votati iar PSDu era istorie acest personaj sinistru, mai vedem peste 4 ani, cu toate ca sansele sunt slabe.

    Răspunde
  4. Tatiana a zis

    13 octombrie 2020 la ora 1:37 pm

    Domnule Benea sunteti europrlamentar nu presedintele consiliului județean Bacău. Până acum ati condus județul din umbră acum vedem că o faceâi pe față, oamnei l au votat pe Ivancea pentru a face ceva si pentru judet dar din cat se vede Ivancea e o marioneta dirijată de tine și județul nu o să mai evoluze în următorii 4 ani.Ar fi mai bine să te retragi că nu ai făcut nimic bun pentru acest judet.

    Răspunde
  5. Robert a zis

    13 octombrie 2020 la ora 4:21 pm

    Și personal medical calificat? Coronavirusul nu se combate cu activiștii de partid, iar personalul medical de acum este și așa suprasolicitat și aproape de colaps. Sau credeți că oamenii ăștia sunt roboți și pot deservi atât SJU cât și ditamai spitalul de Covid? Rupți de realitate!

    Răspunde
  6. :-) a zis

    13 octombrie 2020 la ora 5:52 pm

    Nu ar fi rau.Daca ar termina de facut spitalul municipal Bacau…ar fi o treaba.Doamne ajuta

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Gustul românilor pentru alcool se schimbă

Ierarhia de admitere la liceu 2025 a fost publicată. Vezi pe ce poziție ești!

raja onesti

Onești – Intervenție pe strada Izvor!

Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ

Umbrărescu a contestat atribuirea contractului de lucrări pentru unul dintre loturile de pe Autostrada Unirii A8

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

11 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

10 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Com. Răcăciuni

9 iulie 2025

Loc de muncă la magazin cu profil pescăresc

27 iunie 2025

Ultimele comentarii

  • Roch la Autostrada A7 Moldova: Se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de Umbrărescu
  • Adrian la Autostrada A7 Moldova: Se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de Umbrărescu
  • VS la Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ
  • SEPTEP la Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ
  • Mihai la Încăierare și focuri de armă la Moinești. Patru bărbați reținuți de polițiști

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău